KLAUS IOHANNIS:"Efectuarea de studii de către Banca Mondială privind decuplarea preţurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile"

G.D.
Politică / 21 septembrie

"Efectuarea de studii de către Banca Mondială privind decuplarea preţurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile"

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut ieri, 20 septembrie 2022, o întrevedere bilaterală cu Preşedintele Grupului Băncii Mondiale, David R. Malpass, în marja participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, întâlnirea de la New York urmează dialogului pe care cei doi lideri l-au purtat la Bucureşti, la data de 13 aprilie 2022, cu prilejul primirii de către Preşedintele României a Preşedintelui Grupului Băncii Mondiale la Palatul Cotroceni.

În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat aprecierea României pentru programele de asistenţă derulate de Banca Mondială în ţara noastră, în special pentru cele care au ca scop promovarea reformelor menite să răspundă provocărilor actuale, inclusiv a celor în domeniul energiei, schimbărilor climatice sau educaţiei.

În ceea ce priveşte răspunsul la criza energetică, Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat că războiul de la graniţele României, declanşat prin agresiunea militară neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei, a adus în prim-plan urgenţa găsirii de soluţii care, pe de o parte, să asigure suficiente resurse energetice şi acces la acestea, şi, pe de altă parte, preţuri accesibile pentru consumatori. Preşedintele României a indicat că efectuarea unor studii realizate de către Banca Mondială cu privire la decuplarea preţurilor de electricitate de cele de gaz ar fi utile în luarea unor decizii în acest sens.

Preşedintele Klaus Iohannis a arătat că România era deja implicată, încă dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina, în dezvoltarea unui număr de proiecte majore vizând diversificarea surselor de energie, precum cele vizând investiţiile în centrala nucleară de la Cernavodă şi în domeniul reactoarelor modulare mici (SMR).

Preşedintele României a subliniat că finalizarea acestor proiecte va aduce o contribuţie importantă pentru securitatea energetică a ţării noastre şi a întregii regiuni, subliniază sursa citată.

Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat angajamentul Grupului Băncii Mondiale în România pe probleme legate de sustenabilitate şi climă, ţara noastră fiind aleasă a fi primul stat din Uniunea Europeană beneficiar al unui instrument al Băncii Mondiale recent lansat - Raportul de ţară în domeniul schimbărilor climatice şi al dezvoltării (The Country Climate and Development Report/CCDR). Raportul va ajuta la identificarea oportunităţilor de implementare a acţiunilor climatice de către sectorul public şi privat, astfel încât obiectivele de dezvoltare ale României să poată fi realizate în contextul atenuării şi adaptării la schimbările climatice.

De asemenea, Preşedintele României a mulţumit pentru implicare Băncii Mondiale în proiectele de educaţie şi pentru contribuţia sa la Summitul privind transformarea educaţiei, care s-a desfăşurat în aceste zile la New York, în marja Adunării Generale.

Preşedintele David Malpass a reconfirmat angajamentul Băncii Mondiale vizând sprijinirea priorităţilor de dezvoltare ale României. Preşedintele Grupului Băncii Mondiale a împărtăşit, totodată, viziunea Preşedintelui Klaus Iohannis pe tematicile dezbătute în cadrul întrevederii bilaterale, inclusiv domeniile care trebuie să rămână în centrul atenţiei în intervalul următor.

Au mai fost abordate implicarea Băncii Mondiale în asigurarea securităţii alimentare, precum şi în eforturile de sprijin ale Ucrainei, inclusiv în procesul de reconstrucţie.

Preşedintele David Malpass a remarcat, la rândul său, contribuţia României în cadrul Transforming Education Summit şi a subliniat preocuparea comună a Băncii Mondiale şi a ţării noastre pentru a susţine creşterea relevanţei educaţiei, în contextul provocărilor globale - schimbări climatice, siguranţă alimentară etc.

La finalul discuţiilor a fost convenită continuarea cooperării şi menţinerea strânsei legături dintre Banca Mondială şi autorităţile române în vederea implementării obiectivelor comune, un rol important în acest sens urmând să-l joace echipa Băncii Mondiale de la Bucureşti, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro