KLAUS IOHANNIS: "Preşedinţia română a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi"

A.P.
Politică / 21 iunie 2019

"Preşedinţia română a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi"

Preşedintele Klasu Iohannis a afirmat astăzi, la Bruxelles, în cadrul unei declaraţii comune cu preşedintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker şi cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk, că preşedinţia română a UE a fost surprinzătoare pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi.

Preşedintele a declarat că "România este mult mai bună decât imaginea pe care o are".

"Puţini au avut aşteptări foarte mari când am început Preşedinţia, mulţi se aşteptau să fim mediocri, pe la mijloc, dar eu am luat foarte în serios laudele lui Donald şi ale lui Jean-Claude. Preşedinţia română a încheiat peste 90 de dosare, ştiţi câte se încheiau în alte preşedinţii, ceea ce arată nu numai intensitatea şi cantitatea muncii noastre, ci şi calitatea - pentru că avem parteneri buni, negociatori şi instituţii cu standarde ridicate, iar echipa română a reuşit ceva neaşteptat. De aceea am spus că Preşedinţia română a fost surprinzătoare, pentru că a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. Dacă putem să definim acest lucru ca o moştenire, şi anume că România este mult mai bună decât imaginea pe care o are, atunci cred că este o moştenire bună", a declarat Iohannis.

Cu o zi în urmă, preşedintele Klaus Iohannis declara despre preşedinţia română a Consiliului UE, că este un lucru puţin aşteptat, dar cu atât mai mult se poate spune că a fost una foarte bună şi că rezultate foarte bune pe dosarele care au fost lucrate şi numărul foarte mare de dosare care au fost finalizate cu succes în Preşedinţia română arată că avem oameni foarte buni la Bruxelles, care au reuşit să ducă aceste dosare până la finalizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb