Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, la Palatul Cotroceni, după ce Parlamentul a votat prelungirea stării de urgenţă, că "resetarea" ţării noastre este acum mai necesară ca oricând, adăugând că "toţi cei care, în aceste zile, au făcut nereguli nu trebuie să stea liniştiţi că nu vor întâlni braţul legii".
Klaus Iohannis a menţionat: "Trăim o perioadă dificilă care va marca la scară istorică nu doar România, ci şi omerirea. După ce vom depăşi această criză, va trebui să separăm ce a fost bine şi ce nu. Astăzi, vedem clar efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a acţiona, care ne-a ţinut în loc zeci de ani. Schimbarea va fi imposibilă a acelor politicieni care chiar şi în aceste zile se gândesc doar la interesele lor. Fac acum propuneri care nu doar sunt greşite, ci împovărează o ţară. Nu putem periclita viitorul României, pentru că o majoritate politică votează populist. Este inacceptabil şi revoltător să-i vedem dând lecţii pe cei care au distrus o ţară. Cum poate fi caracterizat un lider politica care condiţionează votul în Parlament de adoptarea unor măsuri imposibil de implementat. Criza actuală este gestionată de un Guvern care ţine cont de sfatul specialiştilor. Am încredere că autorităţile competente vor rămâne vigilente şi vor sesiza fiecare neregulă."
Şeful statului a precizat că sistemul sanitar va fi primul, dar nu singurul care are nevoie de o reaşezare.
"Doar printr-un efort susţinut şi mobilizare maximă am reuşit să ne adaptăm rapid ca epidemia să fie ţinută sub control. Altfel, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. Vă asigur că acest efort de corectare a erorilor lăsate de vechile guvernări va continua accelerat după ieşirea din criză. Am tot vorbit de restricţii şi constrângeri şi ţin să subliniez că foate mulţi români au dat un exemplu extraordinar de civism. Cei mai mulţi respectă regulile, stau acasă şi dau un examen al maturităţii lor. Le mulţumesc tuturor românilor care în aceste zile fac sacrificii persoanle şi îi protejează şi pe ceilalţi.Cu cât sunt ei mai mulţi, cu atât avem capacitatea de a depăşi epidemia. Suntem în prag de sărăbători pascale. Cei mai mulţi le vom petrece departe de cei dragi. Haideţi să facem împreună acest efort, ca să putem fi din nou, cât mai repede, aproape de familiile noastre.", a declarat Klaus Iohannis.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 14:29)
Marin Barbu, fost antrenor în Liga I, care a avut o postare acidă pe Facebook. ”Măi, oameni buni, ce legi avem în ţara asta? Eu nu pot ieşi din casă, dar ăia care pleacă în Germania de ce nu stau în casă? Să vină 13 avioane ch artere şi tu, preşedinte sau prim ministru, te faci că nu ştii? Cum are tupeu Iohannis să le spună oamenilor «Staţi în casă! Faceţi sărbătorile în casă”». Bă, ţie chiar nu îţi este ruşine? Guvernul meu, sunteţi de circ!”, a adăugat fostul antrenor.
1.1. Șșșșș (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 16:14)
Vezi că le strici feng shuiul ăstora de la Bursa. Ei au de promovat ideea cu lumea nouă și omul nou. Oamenii care fac observații incomode nu sunt bineeveniți.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 16:39)
In Germania a fost posibila plimbarea cu bicicleta si mersul in paduri.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 17:54)
Pentru ca germani au spitalele si dotarile necesare ca sa trateze pacientii de Covid pe cand Romania nu le are asa incat singura solutie pentru noi, in absenta variantei unei tratari corespunzatoare in spitale, este statul acasa ca sa PREVENIM IMBOLNAVIRILE prin reducerea contactelor sociale intre oameni.
CE ESTE ASA DE GREU DE INTELES?!
Aia pot sa trateze pe scara larga si isi permit sa scoata oamenii la lucru iar romanii aceia au ales sa plece acolo ca sa castige un ban, decat sa stea aici izolati cu mana intinsa la stat.
De ce i-a lasat Iohanis sa plece? Pentru ca nu este dictator ca sa le interzica libera circulatie si o viata mai buna si pentru ca acolo le este mai bine decat in tara (cel putin pentru moment).
De ce nu ne lasa si pe noi sa iesim cand si cat vrem?
Ca sa ne salveze vietile pentru ca spitalele din Romania nu pot trata volume mari de pacienti si am muri pe capete.
Privesti gresit problema si ar trebui sa te intrebi altceva:
De ce am ajuns aici? De ce aia pot si noi nu?
Ei bine, intreaba-i pe aia care au guvernat tara in ultimii 30 ani!
Pentru ca au risipit banii in loc sa cladeasca ceva durabil (autostrazi, spitale etc. etc.) si pentru ca este plina tara de prosti care nu inteleg mare lucru din ce se intampla in jurul lor, nici macar atunci cand cineva incearca sa le salveze viata, dar voteaza "plini de intelepciune" (si o ac gresit dupa care se intreaba nedumeriti de ce la nemti se poate lucra pe cand la noi, ba).
Uite de-aia, ca aia au spitale si medici iar noi avem doar baroni locali!
Tu votezi?
Da!
Tu intelegi ce e intampla?
Nu!
Bravo tie! Votul tau va mai ingrasa un baron local in detrimentul unui spital.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.04.2020, 06:41)
Ai inceput binisor dar ai dat-o in lighiane. Iz politic. Interese... tot altii sunt de
vina.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.04.2020, 07:58)
Sistemul de sănătate german nu este cel romănesc care a fost sifonat si prădat ,si medici spăgari care acum văd lipsurile din spitale,multe din fiind ,,lagăre de exterminare,,
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 17.04.2020, 08:01)
Bvo f corect baronii locali au transformat spitalele în adevarate fabrici de făcut bani pt ei si partid pt pomeni electorale cu complicitatea medicilor multumiti că lucreaza si l a cab particulare.
2. Sa
(mesaj trimis de Trezit în data de 16.04.2020, 16:47)
Dupa 5 ani sa trezit si asta Eu stiu ca aia din transilvania is mai inceti da nici chiar asa ;)
3. Erori de restart
(mesaj trimis de Cristian în data de 16.04.2020, 16:51)
Romania e resetata deja și va da erori la restartare (reboot failed) . Din care am auzit, marile mall-uri nu au suspendat contractele de închiriere pe perioada SU, ci iau pielea de pe retaileri (magazinele din mall-uri) facturând in continuare chiria deși magazinele sunt închise ceea ce arată abuz capitalist de putere de cea mai jalnică speță.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 17:20)
Baietelule, promovezi fake news in stare de urgenta si vom apela la Politie sa te bage la zdup. Potoleste-te sau venim dupa tine. Si stim cine esti si de unde ne scrii aberatiile tale.
Organizaţia Patronală a Retailerilor din România susține "1. Invocarea Pandemiei COVID-19 ca un eveniment fortuit ce reunește atât forța majoră cât și cazul fortuit și, pe cale de consecință, în temeiul Art.1.351 și 1.271 din Codul Civil, suspendarea contractelor de închiriere ale magazinelor din centrele comerciale de tip mall pe întreaga durată a stării de urgență decretate începând cu data de 16.03.2020;
2. Invocarea Pandemiei COVID-19 ca un eveniment fortuit ce reunește atât forța majoră cât și cazul fortuit și, pe cale de consecință, în temeiul Art.50 din Codul Muncii, suspendarea contractelor individuale de muncă ale lucrătorilor comerciali din magazinele aflate în centrele comerciale de timp mall pe întreaga durată a stării de urgență decretate începând cu data de 16.03.2020."
3.2. Ai aici tot... (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de Cristian în data de 16.04.2020, 18:03)
Scrisoare deschisă adresată Guvernului Orban de către Organizația Patronală a Retailerilor din România
Stimate domnule Prim Ministru, În aceste clipe grele pentru economia româneasca în general și pentru industria de retail în particular, vă solicităm intervenția urgentă! Intrarea în vigoare a Decretului Prezidențial numărul 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgentă și a Ordonanțelor Militare numărul 1 și numărul 2 au condus la închiderea centrelor comerciale din România. Chiriașii acestor unității, mai puțin magazinele de retail alimentar și farmaceutic, și-au oprit și ei activitatea. Decizia autorităților române de a opri activitatea în domeniu nu a fost însoțită însă și de o clarificare de ordin normativ a relațiilor contractuale existente între comercianți și proprietarii de centre comerciale, pentru perioada stării de urgență, respectiv pe durata de valabilitate a restricțiilor aplicate domeniului. Astfel, în mod injust, cele mai multe centre comerciale au continuat să emită facturi de chirie, taxe sau cheltuieli în aceasta perioadă. Mai mult, diferiți proprietari amenință cu executarea garanțiilor bancare și în unele cazuri au început deja demersurile în acest sens. Acest lucru va conduce în scurtă vreme întâi la falimente iar apoi la un colaps în lanț al industriei de retail și al furnizorilor săi. Consecințele vor fi multiple: dispariția a mii de firme românești, șomajul a sute de mii de români, declinul pe termen lung al industriei naționale de profil. Nu există nicio justificare economică, juridică sau morală pentru solicitarea acestor sume de la chiriașii din industria de retail. Impactul negativ al stării de urgență și al crizei economice trebuie distribuit echitabil, pentru a se permite supraviețuirea tuturor în acest context extrem de dificil. Ne aflăm astăzi în fața unei realități în care Guvernul României, nevoile umanitare și interesul național reclamă să nu desfașurăm activități comerciale, în vreme ce proprietarii de centre comerciale, în baza țintelor de profit existente și a intereselor particulare ne solicită achitarea de cheltuieli inexistente.
O rusine nationala !!!
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 22:37)
Marş afară din guvern nenorocitule!".
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 16:57)
boss, sa nu uitam: cand pandemia ne batea la usa si italia gemea, tu faceai propuneri de caricaturi pentru pm pentru a provoca alegeri anticipate! hai sictir!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 17:37)
Caricaturi sunt psd-istii care au demis guvernul Orban,iar dupa aceea l-au votat din nou!! Caricaturi sunt psd-istii care au spus ca nu vor aproba prelungirea starii de urgenta.iar dupa aceea au aprobat-o!
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 18:00)
Caricaturi da, dar cu buzunarele baronilor locali pline de bani.
Acolo sunt spitalele si autostrazile tale - in vilele si conturile baronilor locali!
Iar fara spitale stai acasa, ca daca te imbolnavesti o mierlesti, barosanule!
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 18:54)
ce e boss, ce ai sarit de dos asa? esti prostac? scrii de pe biletel? mars la cotet! sa iesi de acolo cand iti spun eu!
5. Consilierii lu Iohannis
(mesaj trimis de Cristian în data de 16.04.2020, 18:16)
Cred cu tarie ca consilierii lui Iohannis trebuie sa-l indrume, sa-l sfatuiasca sa promoveze mai mult valorile umaniste si nu pe cele corporatiste, ale marilor capitaluri. Sa nu uite ca romanii sunt un popor crestin cu valori puternic traditionale care nu pot fi inlocuite de niciun COVID... Trebuie gasit un echilibru intre arestul la domiciliu si manifestarea libertatilor umane ca si pana acum.. intr-o tara libera, democrata, suverana, asa cum scrie clar in Constitutia Romaniei.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 20:18)
Ce vorbesti?
De cand viata si sanatatea oamenilor valoareaza mai putin decat 2 luni de "valori umaniste"?
Ce are crestinismul cu Covid-ul? Te-a impiedicat Covidul sa te inchini acasa sau sa crezi in valorile spirituale propovaduite de Dumnezeu?
Bag seama ca vrei multe victime in Romania ca apoi sa ai motive pentru a posta impotriva guvernului.
Te deranjeaza ca actualii guvernanti procedeaza corect desi fostii (ciuma rosie) au lasat prapad in urma lor (spitale jalnice, visteria goala si multe datorii).
5.2. Ce (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de Ma în data de 17.04.2020, 00:00)
Ba inapoiatule da astia ce au facut ma toti sunt o apa si un pamant orice membru de partid orice securist cate de crede mai destept sau mai sus decat alti tare mie frica ca nu pandemia va face victime ci revoltele de starda dupa pandemie toti vad ce se intampla la televizor si cat de retarzi sunt cu fratii mei si prieteni mei si dzeu binecuvanteaza poporu si tara unde se cred astia in america pana acum 2-3 luni nu dadea nimeni 2 bani pe poporu roman :))
6. Cine implementează???
(mesaj trimis de anonim în data de 16.04.2020, 23:07)
Cu OM tobă de carte și rupt de realitatea din PIAȚĂ unde omul vrând nevrând se intersectează cu alți oameni, Ex. CJ+toate cozile = focare, cu d=2 m.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 17.04.2020, 10:26)
Iohannis, lenea sau putoarea ta cum vrei sa o numești a ucis o grămadă de români și va trebui sa dai socoteală. In Bulgaria sunt 38 decese și 800 de cazuri confirmate, la noi sunt 400 de morti, pt că ai întârziat cu planurile de alegeri anticipate măsurile de combatere, iar la întorșii de peste graniță aveți un control slab. Am dat exemplul Bulgariei pt că a arătat că e o țară condusa, nu mai spun de Ungaria sau Cehia. Avem cea mai mare rata de mortalitate din Europa de Est, sas tâmpit! Asta este Romania ta, dacă era pesede la putere le-o puneai în cârcă, acum să dai socoteală tu și piticii aia retardați Orban, citzu, vela etc
8. Incită pervers
(mesaj trimis de anonim în data de 20.04.2020, 16:07)
Poliția USA are microcameră cablată : poliția aşa e obligată să facă ce trebuie - VERIFICAT ÎN TEREN. La noi viceversa!!!! Resetarea = megautopie....