KLAUS IOHANNIS:România este puternic ataşată de principiile şi valorile europene

V.D.
Politică / 24 noiembrie 2018

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-un mesaj transmis la Adunarea Generală a Centrului European pentru Problemele Lucrătorilor, că un succes al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene înseamnă rezultate concrete pentru cetăţenii europeni. "Însă, dincolo de proiectele şi demersurile palpabile, îmi doresc să putem readuce optimismul pentru cetăţenii europeni", mai spune Iohannis, adăugând că ţara noastră "este puternic ataşată de principiile şi valorile europene, iar românii nu îşi văd viitorul în afara Uniunii Europene".

"Astăzi, Uniunea Europeană se află într-un moment de răscruce. Agenda europeană este marcată de provocări multiple şi incertitudini, unele cu rădăcini în trecut, altele care sunt rodul evoluţiilor prezentului. Şi pentru unele, şi pentru altele, soluţia nu poate veni decât din consens, din maniera în care vom reuşi să gestionăm împreună, instituţii europene şi organizaţii ale societăţii civile, dificultăţile pe care le ridică climatul social-politic de pe cuprinsul continentului nostru", afirmă Klaus Iohannis, în mesajul transmis, sâmbătă, în cadrul Adunării Generale a Centrului European pentru Problemele Lucrătorilor (European Centre for Workers' Questions - EZA) şi prezentat de consilierul prezidenţial Andrei Muraru.

Preşedintele Iohannis arată că România se află pe ultima sută de metri în ce priveşte pregătirile pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, "perioadă definitorie pentru viitorul proiectului european, care nu poate fi gândit în absenţa valorilor şi intereselor comune". În timpul preşedinţiei Consiliului UE, România va avea de gestionat provocări majore: Brexit-ul, negocierea Cadrului Financiar Multianual post-2020 şi problema migraţiei, iar în primul semestru al anului viitor, vor fi organizate alegeri pentru Parlamentul European.

"Sunt doar unele dintre cele mai importante chestiuni pe care îmi doresc să le putem trata cu deplină seriozitate şi eficienţă pentru a contribui şi noi la consolidarea proiectului european. Un succes al preşedinţiei româneşti înseamnă, în definitiv, rezultate concrete pentru cetăţenii europeni. Însă, dincolo de proiectele şi demersurile palpabile, îmi doresc să putem readuce optimismul pentru cetăţenii europeni. Pentru acest obiectiv îndrăzneţ, avem însă nevoie de un efort colectiv pentru găsirea unor soluţii pentru o Uniune Europeană puternică şi adaptată, care să corespundă aspiraţiilor generaţiilor viitoare. Tocmai de aceea, în această dificilă misiune din 2019, România acordă o importanţă deosebită dialogului social european. Trebuie să oferim un exemplu de seriozitate şi profesionalism, din partea unui stat membru UE tânăr, modern şi dezvoltat, conştient de responsabilităţile şi drepturile care îi revin în privinţa gestionării pieţei muncii", mai spune Iohannis în mesajul său.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

19 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3575
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7586
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9367
Gram de aur (XAU)Gram de aur254.8024

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
spotmedia.ro
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro