UPDATE : "Administraţia Prezidenţială confirmă că Preşedintele României, preocupat fiind de problemele cu care se confruntă zilnic bucureştenii, s-a întâlnit astăzi cu Nicuşor Dan. În cadrul discuţiilor, la care a participat şi premierul Ludovic Orban, au fost abordate soluţiile necesare remedierii urgente a acestor probleme, precum şi proiectele de dezvoltare a oraşului pe termen mediu şi lung. Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că soluţiile propuse de Nicuşor Dan sunt fezabile şi pot conduce la rezolvarea deficienţelor grave existente la nivelul Capitalei", a spus Administraţia Prezidenţială pentru g4media.
Articol iniţial: Nicuşor Dan, candidatul comun al PNL, USR şi PLUS la Primăria Bucureşti, s-a întâlnit joi dimineaţă cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, au declarat surse politice, anunţă g4media.
Nicuşor Dan a mers mai întâi la guvern, de unde a plecat cu premierul Ludovic Orban la .
Cei trei au discutat despre campania electorală, iar preşedintele Iohannis i-a dat sfaturi legate de campanie şi de primăria Bucureştiului.
Iohannis, care a fost primar al Sibiului pentru trei mandate, nu s-a afişat în această campanie cu nici un candidat al PNL.
1. Abea
(mesaj trimis de Astept momentul în data de 24.09.2020, 12:08)
De nu face nicusor ast parnaie peste alti 5 ani sa nu spuneti ca nu ati stiut!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 13:00)
INTERLOPUL de la COTROCENI s-a intalnit cu INTERLOPUL care vrea sa fie primarul capitalei. Au discutat cum isi vor imparti banii bucurestenilor intre ei daca MUCUSOR v-a castiga si cati bani vor da la INTERLOPII care fac campanie electorala pentru ei.!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 12:10)
este oare constitutionala miscarea subtila a d-lui pr iohannis de a afisa public,acum la finalul campaniei electorale,ompetitoroocu unul din pricipalii coorecm petitori,cu atit mai mult cu cit acesta este suspectat de trafic de influenta?????ma intreb si eu,o fi bine,o fi corect ?????????????????????????
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 12:23)
a fost invitat sa l invete cum sa fure niste case ,ca iohanis atat a facut la Sibiu
4. Țevăraia....
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 19:48)
Care încălzește atmosfera cu banii bugetului : pe cap....
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 21:52)
Probabil il va sustine dl.Iohanis cu sumele de pe chiriile de la cele 6 case. Foate bine!!!
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.09.2020, 22:44)
Tot cu asta cu casele?!
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.09.2020, 00:02)
Care solutii? Solutiile negociate de Nicusor cu businessmanul Caine prin Parcul Copiilor?
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.09.2020, 01:34)
ar trebui suspendat