KLAUS IOHANNIS: "Terasele se redeschid de la 1 iunie"

M.A.
Politică / 28 mai 2020

Klaus Iohannis

Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, astăzi, un nou val de măsuri de relaxare, care vor fi aplicate începând cu 1 iunie, printre care se numără deschiderea teraselor, se va putea merge la plajă, iar pentru ieşirea din localitate nu va mai fi nevoie de declaraţie pe proprie răspundere.

De asemenea, tot de la 1 iunie vor fi reluate transporturile internaţionale feroviare şi rutiere şi vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu maximum 500 de spectatori, pe scaune, la distanţele impuse de regulile de distanţare, cu control strict la intrare. Nu în ultimul rând, vor fi reluate competiţii sportive în aer liber, dar fără spectatori.

Şeful statului a anunţat că Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul se vor ţine aşa cum a fost programat.

"Evaluarea naţională se va face începând din 15 iunie, apoi Bacalaureatul. A apărut o problemă pe care am vrut să o rezolvăm: e posibil să fie copii bolnavi sau termometrul să arate că au febră. pentru ei trebuie să găsim soluţii şi atunci se va organiza pentru Evaluarea Naţională (bolnavi, izolaţi, găsiţi cu febră la examen) o a doua sesiune a Evaluării Naţionale, pe 29 iunie", a explicat preşedintele.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. La numai o zi dupa ce au aparut datele economice dezastruoase pe aprilie 2020 s-au gandit si baietii astia ca fara economie nu se poate. Pana sa apara aceste date Catzu era convins ca Romania poate avea crestere economica cu oamenii inchisi in case si jumatate din economie cu lacatul pus... E bine ca realitatea cruda i-a adus cu picioarele pe pamant.

    De la 1 iunie se vor deschide terasele. Sa vedem daca se va aseza cineva la mese.. chiar sunt curios..  

    Multumim frumos. Apreciez hotararile!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb