Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate

A.F.
Politică / 26 mai

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. "Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi", adaugă el, conform news.ro.

"Începând din 2015, celebrăm în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai ca pe o zi dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. Oriunde ne-am afla, sărbătorim această zi împreună, evaluând ce s-a făcut, dar mai ales ce rămâne de înfăptuit, astfel încât să ne simţim mai bine protejaţi şi să fim mai încrezători într-o Românie care ne apără drepturile şi ne serveşte interesele", a transmis Iohannis, în mesajul său.

El a adăugat că experienţa românilor care revin din străinătate şi implicarea în comunităţile în care trăiesc sunt "puse în valoare" prin politici publice.

"Împreună am schimbat felul în care instituţiile statului îi privesc pe cei aflaţi departe de ţară. Acum, autorităţile înţeleg mai bine cum poate fi transformată plecarea la muncă sau la studii în străinătate dintr-o pierdere pentru România, într-o oportunitate care nu trebuie irosită. Experienţa cu care concetăţenii noştri se reîntorc în ţară şi implicarea românilor în comunităţile în care trăiesc sunt astăzi puse în valoare prin politici publice dedicate cum ar fi: măsuri menite să îi ajute pe copiii rămaşi în ţară, să apere drepturile lucrătorilor sezonieri în ţările gazdă, să echivaleze cu celeritate diplomele pentru studenţi sau să îi reîncadreze pe piaţa muncii pe cei care doresc să revină în ţară. De asemenea, am promovat constant alcătuirea de comunităţi profesionale între românii din ţară şi cei din străinătate, croind astfel o legătură mai strânsă între oamenii de afaceri, cercetătorii ştiinţifici, medicii, profesorii şi artiştii români de pretutindeni, de «aici» şi de «acolo», care, lucrând împreună, au construit multe proiecte de succes", a continut şeful statului.

Potrivit acestuia, prin instituţionalizarea multor astfel de iniţiative, diaspora a devenit mai puternică şi a căpătat o voce care se face mai bine auzită atât la Bucureşti, cât şi în alte capitale ale lumii.

"Ziua Românilor de Pretutindeni este, totodată, un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. Într-o lume în continuă schimbare, valori precum libertate, demnitate şi respect rămân pilonii pe care se bazează comunitatea democratică globală. Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi. Cu un război la graniţe, am arătat o emoţionantă empatie refugiaţilor ucraineni, cărora am ştiut să le demonstrăm remarcabila solidaritate a românilor faţă de vecinii lor atât de încercaţi. Tradiţiile şi cultura noastră reprezintă o sursă de mândrie şi de inspiraţie pentru toţi cei care poartă în suflet spiritul românesc. Indiferent de continentul pe care ne aflăm, celebrăm, astăzi, cu toţii moştenirea noastră comună şi identitatea care ne defineşte ca popor. Oriunde s-ar afla, românii aduc o contribuţie valoroasă la diversitatea şi bogăţia culturală a societăţilor în care trăiesc. Este, aşadar, important să ne păstrăm identitatea, limba şi tradiţiile şi să le transmitem generaţiilor viitoare. La mulţi ani, dragi români de pretutindeni!", a transmis Klaus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. Am si eu o observatie…

    Ce face ANAFUL Politia DIICOTul… in situatia urmatoare unde sute de mii de romani sunt prinsi in imobiliare si ipoteci “noi”…. la dezvoltatori de face fraude cu Asociatii La asociatii sau asociatii faucte de pretenii dezvoltatorilor imobiliari ce emit si incarca facturi inutile… sau fura oamenii de bani … ca dezvoltatorii sa isi ruleze platile de credite catre banci … fara a platii din bani lor …. 

    ALLLO …. mar jaf la durm mare prin Mamaia, Constanta, Brasov, Bucuresti Ilfov…. 

    Nu exista in lege asociatie la asociatie si nici presedinte la presedinte… 

    Ma suna luma (la lucrari)… sa se planga de miile de probleme observate prin aceasta tarisoara… 

    Iar Bancherii au tupeul sa spuna ca “creditele sunt cristaline”… normal… cu asemenea jaf…. 

    nu e normal ca la un bloc NOU sa ai intretineri mai mari ca la un Bloc Vechi… de unde doamne iartama socoteala asta?!…. ratele de deprecieri sunt total asimetrice… 

    Va rog… sa scuture anaful cu Deam Rahovita… “dream”…. Lujerului in spate la fost Cora…. Marmura Rez….  

    sa se inceteze cu jefuirea cetatenilor ce nu au habar cu finante sau legi… 

    la 100-200 lei ciorditi lunar per 1000 de ap…= 100000 mii lei per luna sau 200000 mii lei per luna…=> 20.000 mii euro sau 40.000 mii euro per luna ciordeala… ca dezvoltatorii sa isi plateasca ipotecile… sau creditele de proiecte… 

    la 20.000 mii euro per luna = PMT=> 

    cu dobanda de 8% per 120 de luni rezulta 1,65 mil euro de rastagolit 

    la 40.000 mii euro 3.296 mil euro de rastagolit… 

    jaf la drum mare… 

    sau: 

    la 20.000 cu 360 luni cu dob 8%. cu plati balon sau refinantari la 7 ani sau 10 ani=>2,725 mil euro credit 

    sau 40.000 => 5,45 mil euro credit… 

    astept si eu marea scutureala de coruptie si ilegalitati in domeniul imobiliar!!!! 

    sa mai afac exemplele de mai sus si cu 3-4% dobanda? sau cu 1-2% dobanda cum au accesat unii dezvoltatori in ridicare betoane?! 

    o nesimtire si jaf la drum mare a populatiei romaniei… dupa ce ca avem demografic crash nu ii mai satura Dumnezeu si financiarul pe unii…. 

    s c c r e t 

    1. si Clujul e pe aici…

      ala pe dream rahovita: nume de un fel… cui nu exista cui si nume firma de alt fel… facturare si incarcare pe alt cont cu nume de asociatie fictiva fara cui sau cont legal… cu atasare alt cui de firma…

      asta da tupeu de romanisme… 

      s c c r e t 

      Hoție pas cu pas

      exemple de mai sus cu dobanda de 2% PMT de 40.000 mii euro per 360 periods => 10,82 mil euro.. credit …

      sa tot faci betoane si sa tragi tepe la oameni… 

      ca ai nostrii conducatori dorm linistiti cu demografic crash… daca isi iau spaguta e bine… taie si parc si tot … si demografic taie ca permite speculatorilor sa faca coruptie si sa tina sau sa ridice de preturi in cartel … cu tot cu demografic crash… 

      ca sa se laude bancherii ca ce cristaline sunt creditele lor… cu NPLuri pe minime… 

      ulciorul asta se va sparge… uzat de prea multe drumuri de mers la “apa”… mai ales la apa “saracului”… de are o nevoie mai mare… 

      s c c r e t 

      pe ala din Cosmopolis nu il intrece nimeni…

      acum cv ani factura “apa” cu 250-500 lei per apartament de la 1-3-4 camere… 

      x 1000 ap… bomba… 100.000 mii eur per luna…x 12 1,2 mil euro … din facturi si “apa”…. 

      unde administratia/asociatia condusa tot de el… si nu era conflict de interese … nuuu…. :))))…. 

      s c c r e t 

    A omis să spună ceva de genul solidaritatea românilor de pretutindeni cu Ucraina.

    A zis-o de Crăciun și de Paști. O zice tot timpul, probabil și dacă îl trezești brusc din somn.

    Celui care i-a scris mesajul ar trebui să i se taie din salariu pentru neglijență în serviciu :) 

    1. A zis-o la sfârșit când deja mă luase căscatul.

      Așa da, roboțelul care a scris mesajul trebuie premiat și decorat cu Ordinul Serviciu Credincios. 

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb