Kremlinul insistă că negocierile de la Abu Dhabi vor avea loc în format trilateral, fără oficiali europeni

S.C.
Internaţional / 9 noiembrie, 13:16

Sursă foto: Wikipedia/Dmitri Peskov

Sursă foto: Wikipedia/Dmitri Peskov

Kremlinul a reafirmat luni că negocierile programate în această săptămână la Abu Dhabi pentru găsirea unei soluţii la conflictul din Ucraina se vor desfăşura într-un format strict trilateral, la care vor participa doar delegaţiile Rusiei, Ucrainei şi Statelor Unite, precizarea contrazice anunţurile unor oficiali europeni privind prezenţa reprezentanţilor UE şi ai Franţei la discuţii, relatează AFP şi Reuters.

„Ceea ce se va petrece la Abu Dhabi în zilele următoare vor fi negocieri trilaterale între Rusia şi Ucraina, cu medierea Statelor Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

În ceea ce priveşte participarea europenilor, Peskov a afirmat că Statele Unite şi Ucraina au propriile canale de comunicare cu oficialii europeni, fără a indica însă că aceştia vor lua parte direct la negocieri, conform surselor.

Declaraţiile sale par să contrazică afirmaţiile făcute duminică de ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, care a anunţat că reprezentanţi ai Franţei vor fi prezenţi la reuniunea din 10 şi 11 noiembrie. Discuţiile urmează să vizeze încetarea războiului din Ucraina, acordurile de securitate pentru perioada postbelică şi măsurile de dezescaladare, potrivit publicaţiilor.

La rândul său, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană „va fi prezentă” la negocierile dintre Ucraina şi Rusia, mediate de Statele Unite şi programate marţi şi miercuri la Abu Dhabi, conform surselor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb