Lazea: Noi deprecieri ale leului ar trebui evitate

F. A.
Macroeconomie / 20 mai 2009

Deprecierea leului de la 3,8 la 4,3 lei/euro a anulat o parte din presiunile asupra economiei reale, dar noi deprecieri ar trebui evitate, a declarat azi economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.

Astfel, el a explicat că România a evitat, în primul trimestru al acestui an, o recesiune la fel de puternică precum cea a statelor baltice tocmai prin faptul că are un regim de curs flexibil, nu fix.

"Este adevărat că economia României s-a contractat cu 6,4% în primul trimestru, însă în Estonia scăderea a fost de 15,6%, în Letonia de 18%, iar în Lituania de 12,6%, aceste comprimări fiind atât de mari în cazul statelor baltice tocmai din cauza cursului fix. România a evitat această situaţie datorită cursului de schimb flexibil", a menţionat Lazea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb