Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul de promulgare a legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Şeful statului declara, joi, că nu mai are nicio cale de atac asupra acestui act normativ şi că este obligat prin Constituţie să îl promulge, dar acest lucru "nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a terminat". Una dintre cele mai importante modificări aduse de către Parlament Legii 304 vizează înfiinţarea unei secţii de investigare a procurorilor şi judecătorilor.
Preşedintele Klaus Iohannis declara, joi, că nu mai are nicio cale de atac asupra Legii 304 privind organizarea judiciară şi că este obligat prin Constituţie să o promulge, dar acest lucru nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a terminat. El a solicitat "în mod expres" Parlamentului ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară să reintroducă legile justiţiei în circuitul parlamentar şi să le corecteze, aşa cum au cerut cei avizaţi.
"În ceea ce priveşte demersurile făcute de mine, reamintesc că am cerut repetat reanalizarea legilor, am sesizat Curtea Constituţională şi Comisia de la Veneţia. După finalizarea tuturor procedurilor, preşedintele este cel care trebuie să promulge legea. În acest moment, în privinţa Legii 304, legea care priveşte organizarea judiciară, am epuizat, din păcate, toate căile constituţionale şi prin urmare sunt obligat de Constituţie să promulg această lege. Asta nu înseamnă că parcursul acestei legi s-a finalizat. Nici vorbă. În virtutea atribuţiilor fundamentale pe care mi le oferă Constituţia, solicit Parlamentului ca imediat ce se reia sesiunea parlamentară să reintroducă aceste legi în circuitul parlamentar şi să le corecteze aşa cum solicită cei avizaţi", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a subliniat că acest lucru este absolut necesar şi este imposibil să se meargă mai departe cu promulgarea unei legi care a fost contestată în toate modurile şi care conţine prevederi neclare, lipsite de coerenţă şi care afectează funcţionarea sistemului judiciar.
Comisia de la Veneţia a emis, tot ieri, o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România, formulând o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.
Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.
1. Sistem Judiciar ?
(mesaj trimis de anonim în data de 21.07.2018, 07:26)
Ambiguu !;Lipsă de coerență ! ; Logic ?! ; ,, Agramat " ?!!! . În 28 ani Ne-a fixat AICI ...