Leul încheie şedinţa la 4,28 lei/euro

F. A.
Piaţa de Capital / 18 februarie 2009

Moneda naţională a revenit pe depreciere pe finalul şedinţei, până la 4,2830 lei/euro, după o zi în care valutele emergente din regiune s-au apropiat de minimele istorice, pentru ca apoi să se aprecieze semnificativ, în funcţie de evoluţia dolarului pe piaţa internaţională.

Leul s-a apreciat în primele tranzacţii de la 4,3050 la 4,28 lei/euro, după care s-a depreciat până la 4,2950 lei/euro, nivel peste care nu a mai reuşit să treacă. Ulterior, cursul a coborât spre 4,27 lei/euro, iar la 17:10, băncile cumpărau un euro cu 4,2830 lei şi îl vindeau cu 4,2930 lei.

În regiune, monedele emergente au avut mişcări identice, dar cu amplitudini diferite. Astfel, forintul a pierdut teren de la 304 la 309,38 unităţi/euro în apropierea cotaţiei de depreciere istorică, de 309,6 forinţi/euro, după care a revenit la 301,28 forinţi/euro şi apoi din nou la 305,90 unităţi/euro. Zlotul s-a depreciat iniţial de la 4,8380 la 4,9165 unităţi/euro, aproape de minimul istoric, după care a recuperat teren până la 4,7657 zloţi/euro, dar pe final de şedinţă a revenit la 4,8150 zloţi/euro

La cursul de referinţă al BNR, leul s-a apreciat uşor azi, până la 4,2950 lei/euro, faţă de cursul de referinţă de ieri, de 4,3096 lei/euro.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2386
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5315
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0664
Gram de aur (XAU)Gram de aur630.8228

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb