Leul închide şedinţa în apreciere la 4,26 lei/euro

F. A.
Piaţa de Capital / 5 februarie 2009

Moneda naţională a închis şedinţa de azi puţin peste 4,26 lei/euro, după o apreciere bruscă, pe fondul ordinelor de vânzare de euro din partea jucătorilor care şi-au închis poziţiile, mişcare susţinută şi de evoluţia celorlalte monede emergente.

"Tendinţa de apreciere este la nivel regional, celelalte monede emergente înregistrând o evoluţie similară. Au fost şi unele corecţii prin apariţia mai multor ordine de vânzare de euro, pe fondul închiderilor de poziţii ale jucătorilor", a declarat, pentru NewsIn, Ciprian Mihai, şef de departament în cadrul trezoreriei Volksbank România.

Moneda naţională s-a apreciat aproape constant pe parcursul şedinţei, de la 4,3135 la 4,2650 unităţi/euro, iar pe finalul şedinţei, cursul a urcat uşor la 4,2760 unităţi/euro. La 16:20, băncile cumpărau un euro cu 4,2615 lei şi îl vindeau cu 4,2665 lei.

În regiune, forintul s-a apreciat de la 298,6 la 293,44 unităţi/euro, în timp ce zlotul polonez, după o apreciere în debutul şedinţei de la 4,6750 la 4,6320 unităţi/euro, a pierdut teren până la 4,65 unităţi/euro.

La cursul de referinţă afişat de Banca Naţională a României (BNR), leul s-a apreciat pentru a treia zi consecutiv în faţa euro, la 4,2872 lei/euro. Faţă de dolarul american, leul s-a depreciat în schimb cu o jumătate de ban (0,2%) până la 3,3270 lei/dolar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb