Liberalii şi democraţii cer demiterea ministrului justiţiei

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 4 martie 2004

Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat cer demiterea de urgenţă a ministrului justiţiei, ca urmare a criticilor venite din partea oficialilor europeni, dar şi pentru a reface credibilitatea justiţiei. Vicepreşedintele PD, Emil Boc, o acuză pe Rodica Stănoiu că nu a fost capabilă să garanteze independenţa puterii judecătoreşti şi nu a promovat nici un proiect de lege consis-tent cu privire la reforma sis-temului judiciar.

Emil Boc a arătat ieri, într-o conferinţă de presă, că multe proiecte de lege elaborate şi promovate de Ministerul Justiţiei au fost modificate de acelaşi minister după ce s-au pronunţat deputaţii. "Un exemplu de incoerenţă şi incompetenţă a doamnei ministru îl reprezintă proiectul de lege de modificare a Codului de procedură penală, care, după ce a ajuns în Parlament, a fost amendat în 123 de puncte de reprezentanţii minis-terului", a afirmat deputatul Emil Boc. În opinia lui Boc, Stănoiu se face vinovată şi de bulversarea completă a sistemului judiciar românesc prin transferarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recursurilor judecătoreşti.

"Ambiţia Ministrului Justiţiei de a întări controlul politic asupra instanţelor de judecată a dus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aproape de colaps, printr-o supraaglomerare fără precedent. Doar în luna ianurie a acestui an, numărul dosarelor care au intrat la Înalta Curte de Casaţie, reprezintă jumătate din numărul total al cauzelor soluţionate în întreg anul 2003 aceasta instanţă", a menţionat Emil Boc.

La rîndul său, purtătorul de cuvînt al PNL, Eugen Nicolăes-cu, a argumentat cererea de demitere a ministrului justiţiei prin încălcarea flagrantă a independenţei Consiliului Superior al Magistraturii. "Faptul că Rodica Stănoiu îşi permite să se amestece în modul de organizare a Consiliului Superior al Magistraturii, făcînd presiuni pentru a influenţa votul pentru alegerea secretarului general, este un semn cert că ministerul s-a transformat într-o organizaţie de tip mafiot, care nu are nimic de-a face cu statul de drept", a declarat Nicolăescu. Potrivit liberalului, Rodica Stănoiu vrea să transforme magistraţii CSM în subordonaţi ai săi, ceea ce este inacceptabil.

Aliaţii consideră că menţinerea în fruntea justiţiei a Rodicăi Stănoiu duce la imposibilitatea închiderii capitolului justiţie şi afaceri interne, şi periclitează şansele de aderare la Uniunea Europeană.

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

30 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9030
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4936
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8925
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5798
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.6082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro