Liderii PNL au validat cea mai mare parte a persoanelor care urmează să ocupe funcţii de secretari de stat şi şefi de deconcentrate

J.P.
Politică / 13 februarie 2021

Liderii PNL au validat cea mai mare parte a persoanelor care urmează să ocupe funcţii de secretari de stat şi şefi de deconcentrate

Liderii PNL, reuniţi sâmbătă în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN), au validat prin vot 72 dintre propunerile făcute de organizaţiile judeţene pentru ocuparea funcţiile de secretari şi subsecretari de stat, precum şi de şefi de deconcentrate, relatează G4media.

"Organizaţiile PNL au formulat propuneri pentru funcţiile de secretari de stat, preşedinţi, vicepreşedinţi de agenţii. A existat o evaluare făcută de o comisie. (...) Am supus validării BPN 72 de candidaţi pentru poziţiile respective, oameni care urmează să gireze funcţii importante în statul român şi să susţină premierul, miniştrii în activitatea Executivului. Am susţinut în continuare reprezentanţi care şi-au desfăşurat activitatea în cadrul Guvernului pe care l-am condus, de asemenea, am susţinut reprezentanţi noi", a declarat Ludovic Orban la finalul BPN.

Lierul PNL a precizat că una dintre persoanele susţinute este Lucian Heiuş care a fost deputat şi va fi secretar de stat la Ministerul Finanţelor.

De asemenea, fosta deputată Florica Cherecheş va deţine funcţia de preşedintă a Autorităţii Naţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi Copii şi Adopţii.

"De asemenea, în ceea ce priveşte reprezentanţi ai PNL care şi-au desfăşurat activitatea aş menţiona pe domnul Ionel Sreioşteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor, pe Aurel Simion secretar de stat la Ministerul Agriculturii. Am mers în unele situaţii pe continuitate, de asemenea, am mers pe reprezentanţi potriviţi care să gireze funcţii publice", a mai precizat liderul PNL.

Orban a mai spus că unele dintre candidaturile primite din teritoriu nu au fost acceptate.

"Avem situaţii în care nu am finalizat evaluarea în cazul unor candidaţi sau verificările procedurale necesare pentru astfel de poziţii. De asemenea, avem situaţia unor candidaţi unde Comisia de evaluare nu a fost de acord. Le vom comunica organizaţiilor aceste situaţii unde am considerat că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile de profesionalism. Aş prefera să nu dau exemple pe tema asta. Vom aştepta alte nominalizări. Sunt convins că vor exista alte nominalizări care vor respecta exigenţele stabilite împreună", a precizat Orban.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro