Liderii UE: Vrem schimbarea rapidă a legislaţiei pentru bănci

F.A.
Bănci-Asigurări / 28 martie 2010

Liderii participanţi la Consiliul european de primăvară de la Bruxelles au cerut, vineri, modificarea rapidă a reglementărilor în domeniul bancar, cum sunt cele privind nivelul capitalului, remuneraţiile şi practicile de afaceri, transmite agenţia Reuters şi preluată de Realitatea.net.

Recesiunea economică determinată de criza creditelor a făcut ca înăsprirea reglementărilor din sectorul bancar să devină o prioritate politică la nivel mondial.

Din acest motiv, lideri precum cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-au prezentat obiectivele în proiectul declaraţiei summitului UE.

Ei au cerut "progrese rapide" în domeniul regulilor privind rezervele minime obligatorii ale instituţiilor financiare, rezolvarea problemelor legate de băncile "prea mari pentru a fi lăsate să dea faliment" şi creşterea transparenţei pe pieţele instrumentelor derivate.

Potrivit declaraţiei, Comisia Europeană va prezenta în curând un raport referitor la posibilele surse de finanţare, cum ar fi impunerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, la nivel mondial.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb