Ligia Deca: "Ministerul Educaţiei alocă 1,4 milioane lei pentru programe de reducere a violenţei în mediul şcolar"

F.D.
Miscellanea / 13 noiembrie 2023

Ligia Deca: "Ministerul Educaţiei alocă 1,4 milioane lei pentru programe de reducere a violenţei în mediul şcolar"

Ministerul Educaţiei alocă 1.407.473 de lei pentru ca în cel puţin 250 de şcoli să se poată desfăşura programe pentru reducerea violenţei în mediul şcolar, a anunţat, luni, ministrul Ligia Deca, relatează Agerpres.

Aceasta a precizat, luni, pe Facebook, că şcolile se pot înscrie în program până pe 30 noiembrie.

În opinia ministrului Deca, şcoala poate contribui la promovarea nonviolenţei, în colaborare cu partenerii sociali sau cu alte instituţii publice, prin activităţi care să promoveze îmbunătăţirea relaţiilor şi a coeziunii grupurilor, precum şi prin acţiuni care să-i ajute pe copii să conştientizeze consecinţele comportamentelor violente.

"Alături de şcoală, însă, este nevoie de noi toţi pentru ca mediul în care cresc copiii noştri să fie unul cât mai sigur. Sper ca reducerea violenţei să fie o prioritate pentru toţi cei care se află în preajma copiilor!", a adăugat Ligia Deca.

Obiectivele programului de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar vizează crearea unui climat sigur, primitor şi de susţinere în unităţile şcolare; încurajarea preşcolarilor şi a elevilor să raporteze faptele de violenţă şi a martorilor să adopte strategii de susţinere a victimelor şi de descurajare a comportamentelor violente ale autorilor; conştientizarea consecinţelor asociate săvârşirii faptelor de violenţă.

Activităţile care pot fi derulate în şcolile ce se vor înscrie în program sunt vizite tematice, grupuri de sprijin pentru elevi, campanii de conştientizare, concursuri tematice, întâlniri cu reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei, activităţi de formare a personalului şcolilor, activităţi de dezvoltare a coeziunii colectivelor şcolare etc.

Ministerul Educaţiei estimează că în acest program se pot înscrie cel puţin 250 de şcoli, numărul beneficiarilor fiind de circa 20.000 de elevi şi 10.000 de părinţi.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Se vor plati "taxe de protectie" ??

    In ultimii 33 de ani nu a fost construita nici o scoala noua.Scoala de nivel european cu cantina si piscina si cu terenuri de sport.Investitiile in scoli in marea lor majoritate au fost facute de parinti,schimbare banci,schimbare perdele,dat cu var,schimbat acoperis...sisteme de supraveghere video,imprimante,proiectoare.M area lor majoritate nici nu au autorizatie de functionare dar functioneaza asa...ca sa nu mai vorbesc de sisteme de stingere a incendiilor.Trebuie investitii serioase in invatamant.Fara investitii si cu scoli cu clase de peste 20 de elevi orice program de pe la minister de genul Romania educata si eliminarea violentii va fi un esec.

    prea le suflati in cur la elevi , de asta isi bat joc de profesori

    Daca nu pui în pământ și îngrijești nu ai ce sa culegi.Daca nu investești nu poți să fii prosper.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
heidi-chocolate.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Mar. 2024
Euro (EUR)Euro4.9699
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5984
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1913
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8083
Gram de aur (XAU)Gram de aur303.5750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
uniprest.ro
hipo.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb