Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

LIVIU DRAGNEA L-A "IEVALUAT" PE TUDOREL TOADERSoarta ministrului justiţiei, în pixul premierului Dăncilă

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică /

Tudorel Toader

Tudorel Toader

În urma avertismentului trimis de Comisia Europeană, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a găsit vinovatul: Tudorel Toader. Minis­trul justiţiei trebuie sacrificat, prin remaniere guvernamentală, pentru a opri discuţiile despre ordonanţele de urgenţă privind modificarea legilor jus­tiţiei şi legislaţiei penale, în opinia liderului PSD.

Liviu Dragnea a declarat: "Am ajuns în luna aprilie şi aceste ordonanţe nu au fost date. Domnul ministru Toader să înţeleagă că nu mai poate continua aşa, iar Guvernul să înceteze cu această discuţie nesfârşită. A fost o greşeală a PSD că a crezut în unii care au spus că vor da aceste coduri prin ordonanţe de urgenţă ca să ajungă la final să se meargă, din câte am înţeles, cu vreo 7 - 8 articole la Bruxelles într-o mare umilinţă. Am decis să închidem subiectul, pentru că nu mai acceptăm să stăm în continuare şi să discutăm aceste teme parazite. Doamna premier Dăncilă are dreptul de remaniere sau nu. Pe mine nu mă mai interesează ce se întâmplă la Ministerul Justiţiei. Altceva este mai important acolo. Sunt zeci de acte normative care înţeleg că sunt blocate, întârziate din cauza Ministerului Justiţiei. Dacă se confirmă acest lucru, este foarte grav pentru că este vorba despre acte care sunt menite să deblocheze realizarea unor proiecte şi care vizează bunăstarea cetăţenilor. Credeţi că domnul Toader este tatăl nostru? PSD nu poate rămâne captiv, nici la Toader, nici chiar la propriul guvern".

Liderul social-democraţilor a spus că este strict vina ministrului Toader care a afirmat, de la începutul acestui an, că va promova ordonanţele de urgenţă privind modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, schimbând săptămânal agenda publică şi discutarea problemelor reale cu care se confruntă societatea românească.

Dragnea a declarat că în urma tergiversării iniţierii acestor ordonanţe, coaliţia PSD-ALDE i-a acordat minis­trului de resort un singur termen: până la data de 15 martie, actele normative trebuiau emise, în caz contrar întreaga procedură urmând să se deruleze în Parlament. Cum acest termen a trecut de mult timp, preşedintele PSD a menţionat că procedura modificării Codului penal şi a Codului de procedură penală va continua în Parlament.

Nu este prima dată când Liviu Drag­nea se debarasează de persoanele care, la un moment dat sau altul, au servit scopurilor sale politice. Primul căzut în capcana lui Dragnea a fost Florin Iordache, după scandalul privind aprobarea OUG 13 din 31 ianuarie 2017, prin care era dezincriminat abuzul în serviciu. Dezincriminarea acelei fapte ar fi servit liderului PSD în dosarul privind angajările fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Teleorman, în care magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la fond pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu.

După protestele masive de stradă prilejuite de OUG 13, care a fost abrogată prin OUG 14, Florin Iordache a fost obligat să demisioneze. Ulterior, el a fost recompensat de şeful PSD cu funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi a fost făcut şeful comisiei comune privind modificarea legilor justiţiei şi legislaţiei penale, aşa numita comisie Iordache.

Al doilea căzut în plasa lui Drag­nea a fost premierul Sorin Grindeanu, care a fost nevoit să plece din fruntea guvernului în urma moţiunii de cenzură iniţiată şi aprobată coaliţia PSD-ALDE. Şi în cazul Grindeanu, Dragnea a aplicat aceeaşi strategie ca la Iordache. Fostul premier a fost numit preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Următorii maziliţi au fost noul prim-ministru, Mihai Tudose, şi o parte dintre membrii cabinetului său. Aceştia au fost obligaţi să demisioneze în urma scandalului iscat de premierul Tudose care le-a dat afară din Guvern pe Rovana Plumb şi Sevil Shaidehh, care erau cercetate penal de DNA în dosarul privind înstrăinarea către Tel Drum a braţului Pavel şi insulei Belina.

Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu sunt alţi doi lideri PSD care au fost înlăturaţi din funcţiile publice de către Liviu Dragnea, deşi aceştia au colaborat mult timp, destul de bine, cu preşedintele social-democrat. Deoarece aceştia au fost apropiaţi taberei politice din jurul Gabrielei Firea care a contestat modul dictatorial în care Liviu Dragnea conduce PSD, Ţuţuianu a pierdut şefia Ministerului Apărării Naţionale şi a fost exclus din partid, iar Paul Stănescu a pierdut portofoliul de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi funcţia de vicepremier. Odată cu excluderea lui Ţuţuianu, Dragnea l-a dat afară din partid şi pe Marian Neacşu, cel care fusese secretar general al PSD şi care s-a ocupat de campania electorală din anul 2016, în urma căreia social-democraţii au obţinut prima poziţie la alegerile parlamentare.

În această listă, ar mai fi de amintit chiar şi actualul preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, care a fost înlocuit din funcţia de minis­tru al Apărării Naţionale, deoarece într-o anumită perioadă ar fi pactizat cu puciştii din partid.

După cum se poate observa, toţi cei care au slujit intereselor lui Liviu Drag­nea au fost la un moment dat maziliţi de şeful PSD.

Cine urmează?

În privinţa remanierii guvernamentale, Liviu Dragnea a precizat că în perioada următoare Rovana Plumb şi Natalia Intotero vor demisiona din funcţiile de ministru al Fondurilor Europene şi ministru al românilor de pretutindeni. Liderul PSD a spus că s-a decis acest lucru, deoarece ar fi imorală folosirea logisticii celor două ministere de către Plumb şi Intotero în campania pentru alegerile europene, cele două fiind candidate ale social-democraţilor pentru Parlamentul European.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. cum cine urmeaza sa fie mazilit? Dragnea, el urmeaza.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS