Liviu Voinea: "Un draft al bugetului va fi gata până la mijlocul lui octombrie"

Ziarul BURSA #Politică / 10 septembrie 2013

Liviu Voinea: "Un draft al bugetului va fi gata până la mijlocul lui octombrie"

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat ieri, la Parlament, că un draft al bugetului de stat pentru anul 2014 va fi gata până la mijlocul lunii octombrie. Liviu Voinea a mai spus că sunt multe propuneri de luat în discuţie în ceea ce priveşte diminuarea poverilor fiscale şi că procesul de elaborare a bugetului va fi diferit decât în alţi ani, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană.

Ministrul a explicat: "Procesul privind elaborarea bugetului va fi diferit decât în anii trecuţi, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană. Nu doar pentru România, pentru toate ţările europene. Începând cu acest an s-a intrat în aşa-numitul semestru european, deci inclusiv Germania trebuie să ceară la Bruxelles aprobarea pentru buget, ceea ce vom face şi noi. Va exista, deci, un draft al bugetului până la mijlocul lunii octombrie. Până atunci vom clarifica care este baza de pornire, deci care sunt veniturile pe care ne putem baza în mod prudent anul viitor, deficitul se cunoaşte - 2% din PIB -, pe care îl putem avea anul viitor şi, în interiorul acestei anvelope, unde se pot duce banii. Sigur că nu se pot duce în toate părţile, fie poate să scadă CAS, poată să scadă TVA, pot să crească investiţiile. Trebuie şi o prioritizare şi între obiectivele bugetare pentru anul viitor".

Liviu Voinea s-a referit şi la arieratele primăriilor, precizând că legea prevede două situaţii pentru autorităţile locale care au probleme cu bani. Una dintre ele, cea mai gravă, este insolvenţa.

Liviu Voinea a menţionat: "Una este, practic, insolvenţa, dar aici sunt extrem de puţine. Noi nu cunoaştem decât un singur caz, care a fost, de altfel, şi mediatizat. A doua situaţie o reprezintă primăriile, autorităţile locale aflate în dificultate, într-o situaţie de criză financiară, dar nu în insolvenţă. În acest moment, numărul celor care au raportat este foarte redus. Marea majoritate a autorităţilor locale nu sunt într-o astfel de situaţie. De altfel, legea obligă conducătorii autorităţilor locale să informeze cu privire la aceste situaţii. Nu este un fenomen".

El a arătat că guvernul are în lucru o ordonanţă de urgenţă privind criteriile de prioritizare a investiţiilor: "Va fi pe agenda Guvernului în cel mai scurt timp. Tocmai pentru ca toată lumea să ştie care este lista cu investiţiile prioritare ale Guvernului, să putem împreună să verificăm modul în care sunt bugetate aceste investiţii, modul în care sunt executate, într-o manieră cât se poate de transparentă".

"Reducerea cu 3% a CAS are un impact negativ de aproape trei miliarde de lei"

Reducerea cu trei puncte procentuale a contribuţiei de asigurări sociale (CAS) ar avea un impact negativ cumulat de aproximativ trei miliarde de lei în bugetul general consolidat, a mai spus ieri Liviu Voinea. Luarea unei astfel de măsuri depinde de identificarea unor surse alternative de venituri, care să compenseze pierderea celor aproximativ trei miliarde de lei.

Liviu Voinea a declarat, citat de Agerpres: "Răspunsul la întrebarea dacă se poate sau nu se poate depinde de sursa de finanţare a celor trei miliarde. Deci, dacă avem o creştere de venituri din altă parte care să compenseze scăderea de trei miliarde, se poate. Este o decizie de oportunitate şi politică şi economică între diferitele opţiuni de politici publice, cum ar fi: creşterea investiţiilor, scăderea TVA la alte produse sau scăderea CAS. Deci, fie măsuri pe partea de renunţare la venituri, fie măsuri pe partea de creştere a cheltuielilor care să stimuleze economia în 2014".

El a precizat încă o dată că toate calculele cu privire la reducerea CAS cu trei puncte procentuale ar duce la suma de trei miliarde de lei în minus la bugetul general consolidat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

17 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1999
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7880
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.6026

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
energynomics.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro