Livrările de gaz rusesc pentru Cehia şi Turcia au scăzut cu 5%

F.A.
Internaţional / 4 ianuarie 2009

Livrările de gaz natural rus pentru Republica Cehă şi Turcia au scăzut cu 5% azi, în condiţiile în care Gazprom susţine că asigură volumul necesar de gaze pentru Europa.

În Cehia s-a înregistrat duminică o scădere cu 5% a volumului de gaze ruse livrate prin Ucraina, a anunţat purtătorul de cuvânt al grupului RWE Transgaz, Martin Chalupsky, informează AFP. Această scădere va fi compensată prin folosirea gazului din stocuri sau prin livrări de gaz provenind din Norvegia, a declarat Chalupsky, citat de agenţia CTK.

La rândul său, Turcia a anunţat că a înregistrat o scădere cu 5% a volumului de gaz rus livrat prin Ucraina, potrivit Reuters. Un înalt oficial din Ministerul Energiei a dat, însă, asigurări că această scădere nu reprezintă nicio problemă.

La Moscova, compania Gazprom a anunţat că furnizează volumele necesare de gaz destinate Europei şi a acuzat din nou Ucraina că a sustras în cursul ultimelor 24 de ore un volum de 25 de milioane de metri cubi de gaz rus destinat consumatorilor din Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0949
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3602
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5292
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8559
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb