Lockdown extins pe termen nelemitat în Shanghai

G.B
Internaţional / 5 aprilie

Lockdown extins pe termen nelemitat în Shanghai

Lockdownul anti-COVID-19 care îi vizează pe cei 26 de milioane de locuitori ai oraşului Shanghai a fost extins pe termen nelimitat, au anunţat astăzi autorităţile locale chineze, transmite DPA, citată de Agerpres.

Înainte să ia o decizie în privinţa următoarelor măsuri antiepidemice, oficialii din Shanghai vor trebui să aştepte rezultatele testării în masă a rezidenţilor din Shanghai să îi consulte pe pacienţii infectaţi şi să îi transporte în spaţiile de carantină.

Comisia pentru Sănătate de la Beijing a raportat marţi peste 16.000 de cazuri noi de COVID-19 la nivel naţional, care reprezintă cel mai mare număr de infectări zilnice anunţate în cadrul actualului val epidemiologic şi totodată cel mai grav bilanţ zilnic din ultimii doi ani.

Mai mult de 15.000 dintre aceste cazuri sunt asimptomatice.

În Shanghai, 268 de cazuri simptomatice de COVID-19 şi peste 13.000 de infectări fără simptome au fost raportate în urma testărilor ample desfăşurate în ultimele zile.

Jilin, o provincie din nord-estul Chinei, este de asemenea puternic afectată de actualul val epidemiologic.

Orice persoană infectată din China este obligată să meargă la un spital sau într-un spaţiu de carantină. Centrele de carantină au fost amenajate în săli de sport şi în spaţii expoziţionale din Shanghai, care se află deja aproape de capacitatea lor maximală de primire.

Autorităţile din metropola chineză au anunţat peste 70.000 de infectări de la începutul lunii martie. Luni, numărul infectărilor zilnice a depăşit pentru prima dată pragul de 10.000.

Interdicţia ce vizează circulaţia persoanelor din vestul oraşului Shanghai urma să rămână în vigoare de vineri până marţi, însă a fost prelungită pe termen nedefinit, iar rezidenţii au fost anunţaţi că vor trebui să rămână în continuare în locuinţele lor.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Degeaba,virusul se intoarce la origine,sa zica merci ca in forma modificata.Nu vor scapa chinezii si nici tarile din sud-estul Asiei.Daca isi imagineaza cineva ca asiaticii sau africanii sunt mai imuni,se inseala.Si daca o tin cu carantina totala va fi si mai rau.

    Nu este nici un Covid, e doar o masura preventiva sa nu le vina chinezilor idei sa protesteze prin piete impotriva razboiului din Ucraina...ca ii trece putin si pe chinezi pe lista "tarilor nepreietenoase":-)

    1. Nu se obosesc chinezii sa faca asa ceva,de aia nu mai pot ei!Cine stie ce au in cap autoritatile chineze fiindca ideea carantinarii si protocolul terapeutic de la inceputul pandemiei de la ei a pornit.Si ce tratament tampit,pe multi i-a omorat tratamentul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Ziarul BURSA

05 iulie
Conferinţa “Piaţa financiar-bancară, la graniţa dintre pandemie şi război”
Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

04 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9448
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9342
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7408
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.8111

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro