Lucian Bode cere conducerii Camerei Deputaţilor amânarea cu o săptămână a dezbaterii moţiunii simple care îl vizează

F.D.
Politică / 11 octombrie 2022

Lucian Bode cere conducerii Camerei Deputaţilor amânarea cu o săptămână a dezbaterii moţiunii simple care îl vizează

Ministrul de Interne, Lucian Bode a solicitat, astăzi, printr-o scrisoare adresată conducerii Camerei Deputaţilor, amânarea dezbaterii şi votului pe moţiunea simplă depusă împotriva sa de către parlamentarii Forţa Dreptei şi USR. Ministrul cere ca moţiunea să se dezbată în săptămâna 17-21 octombrie, conform News.ro.

Lucian Bode scrie în scrisoare că în cursul zilei de marţi, când era programată dezbaterea moţiunii, este angrenat într-o acţiune care vizează semnarea contractului pentru achiziţia de nave multirol, de către IGSU, eveniment care va avea loc în prezenţa ambasadorului Olandei în România.

De asemenea, Lucian Bode mai spune că începând cu 12 octombrie, se va afla în Belgia, resperctiv Luxemburg, pentru activităţi în marja Consiliului UE în formatul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Ministrul mai precizează că începând de duminică se desfăşoară sub coordonarea Comisiei Europene exerciţiul voluntar de evaluare a implementare a acquis-ului Schengen de către România.

Moţiunea simplă "Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul pe care l-a creat" a fost iniţiată de USR şi semnată de către deputaţii partidului Forţa Dreptei.

Potrivit unui comunicat de presă, USR consideră că, în cei aproape doi ani de mandat ca ministru al Afacerilor Interne, Lucian Bode a dovedit că prioritatea sa o constituie protejarea intereselor de partid şi ale şefului său direct Klaus Iohannis, nu interesul oamenilor.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb