LUCIAN BODE:"Dialogul şi cooperarea cu instituţiile europene sunt o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Interne"

V.G.
Politică / 21 septembrie

"Dialogul şi cooperarea cu instituţiile europene sunt o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Interne"

Ministrul de Interne, Lucian Bode a avut, astăzi, o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European, el arătând că răspunsul naţional la această criză demonstrează, încă o dată, că reacţia României a fost pe măsura caracterului excepţional al situaţiei la frontieră şi că România este pe deplin pregătită să adere la Schengen, relatează News.ro.

Ministrul mai arată că membrii Comisiei LIBE i-au transmis toată aprecierea pentru eforturile derulate la nivel naţional şi i-au asigurat de sprijinul Parlamentului European în gestionarea acestei situaţii fără precedent legată de criza umanitară şi de securitate din Ucraina.

"Dialogul şi cooperarea cu instituţiile europene sunt o prioritate pentru Ministerul Afacerilor Interne. În contextul vizitei pe care o desfăşoară în România şi Polonia, am avut astăzi o întrevedere cu o delegaţie a Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European", spune Lucian Bode.

Ministrul de Interne afirmă că discuţiile au vizat în principal modalităţile de gestionare la nivel naţional a efectelor generate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei.

"Este nevoie, poate mai mult ca oricând, de unitate şi coordonare la nivel european şi mă bucur să văd interesul pe care Parlamentul European îl acordă acestei situaţii deosebite", a afirmat Bode.

Ministrul de Interne precizează că întrevederea avută a fost o foarte bună oportunitate pentru a le prezenta membrilor Parlamentului European acţiunile derulate de autorităţilor române din perspectivă umanitară şi securitară.

"Totodată, pentru partenerii noştri, dialogul avut a fost esenţial pentru a înţelege cu exactitate amploarea extraordinară a răspunsului oferit de România la criza umanitară şi de securitate din Ucraina. Sunt bucuros că membrii Comisiei LIBE ne-au transmis toată aprecierea pentru eforturile derulate la nivel naţional şi ne-au asigurat de sprijinul Parlamentului European în gestionarea acestei situaţii fără precedent", spune ministrul.

În privinţa solidarităţii cu Republica Moldova, ministrul Bode arată că a subliniat în cadrul discuţiilor că subiectul este de interes deosebit pentru noi şi că ne coordonăm îndeaproape cu autorităţile de la Chişinău pentru gestionarea fluxului de cetăţeni ucraineni.

"Nu în ultimul rând, am abordat cu membrii Parlamentului European subiectul aderării României la spaţiul Schengen, cărora le-am transmis mulţumiri pentru sprijinul constant oferit pentru realizarea acestui obiectiv. Răspunsul naţional la această criză demonstrează, încă o dată, că reacţia României a fost pe măsura caracterului excepţional al situaţiei la frontieră şi că România este pe deplin pregătită să adere la Schengen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro