Lucrari de peste 25 milioane lei contractate de grupul Dafora

L.D.
Piaţa de Capital / 31 martie 2010

Compania Dafora, împreună cu companiile Condmag şi FlowtexTechnology au încheiat patru contracte, direct sau în asociere, pentru realizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare reţele

apă, canalizare şi staţii de epurare în localităţile Odorheiul Secuiesc (jud. Harghita), Sulina (Tulcea), Pojogeni şi Rovinari (jud. Gorj), se arată într-un comunicat al societăţii transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Aceste obiective urmează a fi realizate în cadrul proiectului "Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de

epurare a apelor uzate în localităţile de până la 50.000 de locuitori" demarat de către Compania Naţională de Investiţii S.A.

Lucrările, cu o valoare de peste 25 mil. lei, vor fi demarate în semestrul I 2010 şi se vor derula pe o perioadă de timp cuprinsă între 6 şi 14 luni.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb