Abonament gratuit
Videoconferinţa “Energia în priză”Videoconferinţa “Energia în priză”

Ludovic Orban, huiduit la Petroşani

A.P.
Politică /

LUDOVIC ORBAN

LUDOVIC ORBAN

Premierul Ludovic Orban a fost huiduit, la vizita de joi în Valea Jiului, unde a participat la depunerea de coroane la Statuia minierului în parcul "Carol Schreter" din Petroşani. Şeful Executivului a susţinut o alocuţiune, însă în timp ce vorbea despre problemele minerilor, acesta a uitat denumirea minei Lonea, ceea ce a nemulţumit şi mai mult persoanele aflate acolo, care i-au strigat numele complet al locului respectiv, scrie News.ro.

Unele persoane îi strigau premierului "ne bagi în faliment" sau îi reproşau că Guvernul nu a dublat alocaţiile pentru copii. Alţii i-au spus prim-ministrului să nu mai mintă.

"Complexul energetic Hunedoara este după două ajutoare de stat care au fost acordate în nişte condiţii, dintre care un ajutor de stat trebuie înapoiat, ca urmare a deciziei Comisiei Europene, pentru că nu a fost acordat în conformitate cu legea", a afirmat Ludovic Orban, joi la Petroşani.

În momentul în care a vorbit despre ajutorul acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea, Orban a uitat pe moment denumirea celei din urmă, iar unii oameni au început să îl huiduie şi au strigat la el "Lonea" sau "Lonea, românule".

"Iar al doilea ajutor de stat acordat pentru închiderea minelor Lupeni şi Lonea a fost acordat pentru închiderea minelor până în data de 31 decembrie 2018 şi minele continuă să îşi desfăşoare activitatea", a precizat Orban.

El a continuat să vorbească şi a ecplicat că nu Executivul a creat situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara însă le-a garantat oamenilor că vor fi sprijiniţi prin măsurile Guvernului.

"Nu noi am creat situaţia în care se găseşte complexul energetic Hunedoara, dar vă garantez că vom găsi soluţii pentru păstrarea locurilor de muncă. Am luat decizii, am adoptat ordonanţe de urgenţă care au dat sume compensatorii către cei care urmau să fie disponibilizaţi. Suntem atenţi la tot ceea ce se întâmplă în Valea Jiului, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a vă sprijini. Nu spun asta doar aşa, ci pentru că ne pasă ce se întâmplă şi vom găsi soluţii pentru a vă susţine", a mai spus Orban.

Premierul a anunţat că Guvernul va adopta o hotărâre prin care vor fi făcute alocări din Fondul de rezervă pentru a asigura resursele financiare care să sprijine autorităţile locale în proiectele cofinanţate prin fonduri europene, detaliază News.ro.

"Vreau să vă mai spun un lucru - indiferent de culoarea politică administraţiile locale din Valea Jiului trebuie să se unească în itiul pe care noi îl sprijim şi care va fi adoptat sub formă de lege şi pe care noi îl sprijim inclusiv la nivelul Comisiei Europene. Ce înseamnă itiu? Înseamnă că se unesc administraţiile şi pot să genereze, cu consultarea cetăţenilor din Valea Jiului proiecte prin care să obţinem direct finanţare de la UE, fără să fie necesar să treacă prin birocraţia de la Bucureşti sau prin alte pârghii şi proceduri. Odată constituirea itiului va exista posibilitatea de a obţine fonduri europene care sunt generate de administraţiile locale în consultarea cetăţenilor", a declarat Ludovic Orban.

El a explicat că Executivul a negociat cu instituţiile europene pentru a reduce semnificativ cofinanţarea părţii naţionale în derularea proiectelor din fonduri europene.

"Nu în ultimul rând, există posibilitatea de a utiliza resurse financiare şi din ceea ce se numeşte Just Transition Fund, Fondul pentru o tranziţie echitabilă, care este un fond constituit de Comisia Europeană şi de care România va beneficia. Şi acest fond va genera resurse care vor putea fi folosite fie de Guvern, fie de autorităţile locale tot pentru astfel de proiecte de dezvoltare economică. M-a întrebat cineva de cofinanţare. Acolo unde autorităţile locale nu au capacitatea de cofinanţare, există posibilitatea ca Guvernul să ofere sprijin pentru cofinanţări. De exemplu, acum pregătim o hotărâre de Guvern cu alocări din Fondul de rezervă în care principalul motiv pentru care alocăm resurse financiare e acela de a sprijini autorităţile locale care nu au resursele financiare pentru a asigura co-finanţarea pe fonduri europene. Pe care sigur că am şi redus-o. În negocierile pe care le-am purtat am redus semnificativ cofinanţarea părţii naţionale în derularea proiectelor pe fonduri europene", a conchis Orban.

Premierul a participat joi la depunerea de coroane la Statuia minerului, eveniment care a avut loc în parcul "Carol Schreter", din Petroşani. Ludovic Orban va luat parte la mai multe evenimente din Valea Jiului organizate cu prilejul Zilei Minerului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS

Curs valutar BNR

24 Sep. 2020
Euro (EUR)Euro4.8722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1883
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5207
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3309
Gram de aur (XAU)Gram de aur249.2556

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Business Card
CEZ România
Smart City România
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
Balinesse Spa
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie