Abonament gratuit

LUDOVIC ORBAN:''Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul''

G.U.
Politică /

''Imediat ce se vor încheia litigiile privind construcţia corvetelor, suntem gata să semnăm contractul''

Premierul Ludovic Orban, prezent astăzi la Paris, a declarat că de îndată ce se vor încheia litigiile privind construcţia celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei va putea fi semnat contractul cu câştigătorul licitaţiei, transmite Agerpres.

"În ceea ce priveşte cooperarea în domeniul militar, am abordat subiecte la zi cum este contractul privitor la corvete. Şi aici am prezentat punctul nostru de vedere. Au fost mai multe procese care au fost declanşate de un competitor împotriva deciziei de adjudecare a contractului care a fost luată de comisia de licitaţie. Imediat ce se vor termina aceste litigii în instanţă, din punctul nostru de vedere, suntem gata să semnăm contractul, pentru noi fiind extrem de importantă semnarea şi realizarea acestui contract, construcţia celor patru corvete, care sunt extrem de importante în dispozitivul strategic al României la Marea Neagră", a arătat premierul, în cadrul unei declaraţii susţinute la sediul Ambasadei României la Paris.

El a menţionat că în cursul vizitei sale în Franţa au fost abordate şi alte detalii legate de posibile colaborări în domeniul militar.

"Interesul de participare la programul de înzestrare îl apreciem, dar sigur că pe multe din programele de înzestrare sunt proceduri competitive în care contează calitatea ofertei şi deciziile se iau în funcţie de aceste oferte care vor fi făcute", a precizat Orban.

Pe 23 iulie, prezent la Constanţa, Ludovic Orban a declarat că, din punctul său de vedere, pot fi demarate negocierile cu consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa pentru semnarea contractului de construcţie a celor patru corvete multifuncţionale din programul de înzestrare a Armatei, având în vedere că instanţa a respins printr-o hotărâre definitivă contestaţia depusă de cei de la Damen.

Orban a calificat drept "o hărţuire greu de acceptat" continuarea litigiului în instanţă.

"Mi se pare o hărţuire greu de acceptat. Procesul principal, şi anume contestaţia împotriva deciziei de adjudecare a contractului către consorţiul Naval Group - Şantierul Naval Constanţa a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă. Din punctul meu de vedere, se pot începe negocierile finale în vederea semnării contractului de construcţie, chiar dacă mai există litigiul care, repet, nu mai are niciun fel de temei. Atâta timp cât instanţa s-a pronunţat prin hotărâre definitivă pe subiectul principal, şi anume decizia de adjudecare a consorţiului care realizează contractul, din punctul meu de vedere nu mai există nicio problemă juridică pentru negocierea şi semnarea contractului", declara la acea dată prim-ministrul.

Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv cererea companiei olandeze Damen de anulare a procedurii de atribuire a contractului de 1,6 miliarde euro pentru construcţia corvetelor militare multifuncţionale, contract câştigat de asocierea Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa. CAB a respins ca nefondat recursul introdus de Damen şi a menţinut o decizie a Tribunalului Bucureşti din octombrie 2019.

În iulie 2019, ministrul Apărării de la acea vreme, Gabriel Leş, a anunţat că asocierea dintre compania franceză Naval Group şi Şantierul Naval Constanţa a câştigat licitaţia referitoare la construcţia corvetelor multifuncţionale.

Câteva zile mai târziu, grupul olandez Damen a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, continuând un litigiu iniţiat anterior de compania italiană Fincantieri şi, în paralel, a sesizat instanţele, invocând multiple nereguli care ar fi afectat rezultatul Programului de înzestrare "Corvetă multifuncţională".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Corvete DEX:

    1 - Navă de război de mic tonaj, ușor armată și cu mare mobilitate în acțiune.  

    2 - Corabie de război cu trei catarge

    La cat de smecheri sunt francezii si cat de ciumete este sica, cred ca aia ne vor vinde corabii cu 3 catarge.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

25 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0969
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4927
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4563
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie