LUDOVIC ORBAN:  "Ne pare rău că Marea Britanie părăseşte UE"

A.M.
Politică / 31 ianuarie 2020

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că regretă decizia Marii Britanii de a părăsii Uniunea Europeană dar că obiectivul fundamental al ţării noastre este apărarea drepturilor cetăţenilor români, el subliniind implicarea în negocierile privind acordurile post-Brexit referitoare la relaţia între Regatul Unit şi UE, informează Agerpres.

"Este o decizie care a fost luată în urma unui referendum. Ne pare rău că Marea Britanie părăseşte Uniunea Europeană. Pe de altă parte, obiectivul nostru fundamental este apărarea drepturilor cetăţenilor români care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie şi aici vom fi implicaţi în negocierile privitoare la acordurile post-Brexit ce vor stabili care este relaţia între Marea Britanie şi UE. Deja anumite drepturi sunt garantate prin însuşi acordul de Brexit", a spus Orban, la Parlament.

Acesta a precizat că România va continua Parteneriatul strategic cu Marea Britanie, colaborarea în cadrul NATO şi îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale.

"Interesul nostru este să menţinem relaţii la fel de apropiate atât în domeniul economic cât şi în domeniul politic, diplomatic, astfel încât Marea Britanie şi România să aibă cele mai bune relaţii posibile", a afirmat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, participă vineri seara, la Parlament, la Adunarea de alegeri a Comitetului de coordonare al PNL sector 1.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Noua ne pare bine; sa stea izolați pe insula, au prilej si timp de reflecție.

    1. Si mie imi pare bine cind vad o tara mai libera si mai normala decit cele sub tutela CE si alte mecanisme europene in care alesii nu au fost alesi.

      Este de urmarit si retinut inregistrarea cu ultimul discurs al lui Nigel Farage in PE.  

    Au părăsit clubul,, sel ect "...???

    Am crezut de-a lungul a 30 de ani de decizii predominant gresite ale populatiei noastre la alegeri, ca romanii nostri in majoritate sunt tampiti si nu inteleg cand politicienii ii mint in fata si cu zambetul pe buze. Se pare ca si la Britzi a devenit la fel. Ceea ce ma invata ca exista oameni are cred mai mult in iluzii decat in bunul simt al ratiunii, iar acestia sunt de cele mai multe ori majoritari. Am votat intotdeauna dreapta, cu exceptia situatiei cand a intrat Iliescu cu Vadim Tudor in turul 2 si a trebuit sa pun stampila pe Iliescu - dupa care m-am spalat pe maini cu detergent vreo 2 zile- asadar din 30 de ani, 22 de ani am fost in minoritate. Cand esti in minoritate atata timp, te intrebi dupa o perioada daca nu cumva este ceva in neregula cu gandirea ta, pentru ca MAJORITATEA face alte alegeri.In mod curios, Brexitul care tocmai s-a finalizat, restaureaza pentru mine o parte din demnitatea poporului roman, pentru ca nu numai romanii voteaza dupa ratiuni bizare mie, ci si majoritatea Britzilor. Este , intr-un fel de a spune, revelator. Le va fi greu, dar asta este treaba lor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb