LUDOVIC ORBAN O FELICITĂ PE MAIA SANDU:''Va fi preşedintele aşteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare''

G.U.
Politică / 16 noiembrie 2020

''Va fi preşedintele aşteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare''

Premierul Ludovic Orban o felicită pe Maia Sandu pentru victoria obţinută la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, exprimându-şi convingerea că aceasta va fi preşedintele aşteptat de ''oamenii buni care au votat pentru schimbare'', conform Agerpres.

''O felicit pe Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidenţiale! Suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova. Maia a demonstrat că alegerile pot fi câştigate şi cu o campanie onestă şi decentă. Am convingerea că va fi preşedintele aşteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza ţara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană'', a scris Orban astăzi pe Facebook.

Potrivit premierului, Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova şi va sprijini iniţiativele noului preşedinte atât de la Bucureşti, cât şi la Bruxelles.

''Am crezut de la început în Maia atunci când mulţi nu îi acordau nicio şansă în faţa lui Igor Dodon. PNL a fost şi va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câştiga şi guvernarea'', a afirmat Ludovic Orban.

Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 99,86% din voturi, arată datele centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC), notează Agerpres.

Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de CEC, până luni la ora 8,00, au fost centralizate procesele verbale din 2.140 din totalul celor 2.143 secţii de votare, iar Maia Sandu a obţinut 938.390 din totalul celor 1.628.370 voturi valabil exprimate, ceea ce reprezintă 57,63%.

Contracandidatul său, actualul preşedinte Igor Dodor, care a candidat ca independent, având însă susţinerea Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, a fost votat de 689.980 de alegători, ceea ce înseamnă 42,37%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si tov. Iohanis a fost asteptat ,dar au constatat ca e un dezastru

    Daca asta e ordinul de la Inalta Poarta Europeana, de ce nu sa dau si eu niste limbi pt Maia, mai ales cand am o limba lunga ca mai toti slugoiii, isi zice probabil, Sica!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

27 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5279
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5210
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.4625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
conferintemedicale.ro
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro