LUDOVIC ORBAN:''Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi 100% aşa cum am vrut noi''

G.U.
Politică / 29 mai

''Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi 100% aşa cum am vrut noi''

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu va fi 100% aşa cum a dorit Guvernul, întrucât Comisia European a avut o serie de obiecţii, dar că cele mai multe dintre proiectele propuse vor avea finanţare, conform Agerpres.

"Sigur că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu va fi 100% aşa cum am vrut noi. Comisia Europeană, de exemplu, a avut obiecţii la irigaţii, a avut obiecţii legate de mecansimul de susţinere a mediului de afaceri şi au în continuare obiecţii, dar până la urmă cele mai multe proiecte şi propuneri pe care noi le-am inclus în PNRR vor fi finanţate, vom avea resurse financiare europene pe care le vom utiliza pentru a dezvolta România", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

În privinţa susţinerii PNRR din partea tuturor formaţiunilor politice, liderul PNL consideră că Guvernul nu trebuie neapărat să aibă acordul PSD, care a avut la dispoziţie două sesiuni de consultări în care putea să îşi prezinte propunerile, notează sursa citată.

"În elaborarea PNRR au fost două consultări publice, odată înainte de alegeri şi apoi după alegeri. În aceste consultări au putut să-şi prezinte propunerile largi categorii, de la asociaţiile autorităţilor locale, până la patronate, asociaţii profesionale, până la sindicate. În realizarea PNRR s-a ţinut cont de foarte multe propuneri formulate de partenerii sociali, de diferitele entităţi care au participat la acest proces de consultare. Nu trebuie neapărat să avem acordul PSD pentru PNRR. PSD, în materie de fonduri europene, a rămas repetent şi este ultimul partid care are dreptul să vorbească despre utilizarea fondurilor europene. Pentru ei parcă au avut programatic să nu utilizeze fondurile europene", a spus liderul PNL.

Europarlamentarul Sigfried Mureşan a arătat că PNRR este, în mod oficial, un contract între Comisia Europeană şi Guvernul României, iar elaborarea acestuia a presupus consultarea autorităţilor locale şi judeţene.

"Pentru noi este foarte important ca în implementarea acestui plan vocea autorităţilor locale, a comunităţilor locale să fie auzită, pentru ca banii să ajungă acolo unde comunităţile locale au nevoie. În ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene, în general, în trei ani de guvernare a PSD - 2017, 2018, 2019 - nu s-a depus la Comisia Europeană niciun kilometru de autostradă, niciun kilometru de cale ferată, niciun mare proiect de infrastructură pentru Transilvania, nicio linie de metrou, nimic (...) Şi adevărul este că cele 80 de miliarde de euro, sumă record obţinută de România, fonduri europene pentru anii următori, au fost posibili prin efortul concertat al preşedintelui României, al guvernului liberal din anul 2020 - am ajutat şi noi, membrii Parlamentului European, unde am putut. Imaginaţi-vă că pentru România, în locul guvernului liberal şi preşedintelui Iohannis, ar fi negociat Viorica Dăncilă şi PSD. Vă dau în scris, nu am fi obţinut o sumă atât de mare pentru următorii ani, pentru România", a arătat Mureşan.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sica taticule, asta e Planul Dezastrului National, la care puneti umarul, voi, Iudele neamului alaturi de Infectia Neomarxista, UE ! Intr-un stat romanesc, national-suveran-ortodox, asa cum era sub marii voievozii romanii si nu intr-o Colonie securist-masonica, asa cum suntem astazi, cei care permiteau un asemenea de sacrilegiu, erau judecati pt “HICLENIE”(cuvant arhaic ce desemna inalta tradare) si decapitati sau trasi in teapa!

    Planul nu este national. Intr-un plan national nu au ce cauta altii gen UE. Deci este un plan simplu sau eventual plan antinational

    pnrr este un instrument de santaj al smecherilor din vest pentru fraierii din est . cei care mai au ceva in cap , refuza imprumuturile (ungaria ) ,a caror conditii iti ies pe nas si pe ochi . noi ca intotdeauna , prostu satului , am acceptat .

    Nu mai promiteti ca taiati pensiile sau ca le erodati cu inflatia.

    Scuza ca sistemul de pensii este nesustenabila nu este credibila.

    Va rugam sa permiteti imigratia, sa aduceti 1-2 milioane de oameni din restul lumii care vor sa munceasca in Romania si sa contribuie la cresterea economica. Ei vor contribui la pensiile romanilor. 

    1. nu vrei sa-i rogi sa te lase sa-i pupi si in cur ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

15 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9484
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2646
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6171
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8523
Gram de aur (XAU)Gram de aur244.4451

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
certificateorigine.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
invietraditia.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro