LUDOVIC ORBAN: "PSD în Europa şi când aleargă singur iese pe locul doi"

I.M.
Politică / 12 aprilie 2019

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că partidul pe care îl conduce este, în acest moment, singura forţă politică ce are capacitatea de a reprezenta România la nivel european, în contextul eşecurilor înregistrate, în opinia sa, de formaţiunile politice aflate în prezent la guvernare, scrie Agerpres.

"PSD a arătat la nivel european că şi atunci când aleargă singur, iese pe locul doi. PSD a propus un candidat pentru echivalentul Curţii de Conturi la nivel european în persoana, atenţie, vicepremierului Viorel Ştefan, un om care este, practic, pe a doua poziţie după poziţia de premier. Iar Viorel Ştefan nu a fost în stare să-i convingă pe europarlamentarii din comisia de control bugetar, fiindu-i respinsă candidatura. Deci, repet, PSD în Europa şi când aleargă singur iese pe locul doi. Şi cred că niciun român nu şi-ar dori să fie reprezentat de un astfel de partid politic", a declarat Orban vineri, la o conferinţă de presă organizată la Piteşti.

Liderul liberal a apreciat că partidele din actuala coaliţie de guvernământ au devenit "nefrecventabile" pentru familiile politice europene din care fac parte.

"Astăzi, singura forţă politică din România care este respectată, apreciată, susţinută la nivel european este Partidul Naţional Liberal. Celelalte partide din România sunt în situaţia de 'îngheţ', cum spunea liderul PES. Adică sunt paria în familiile lor politice, sunt nefrecventabili (...). Vedeţi foarte clar că atât PSD, cât şi ALDE, sunt aproape daţi afară din familiile lor politice şi practic se poate spune că nu sunt în Europa. (...) Pentru ca România să poată să fie tratată ca un partener egal, pentru ca România să stea la masa deciziilor, pentru ca România să fie respectată şi pentru ca România să poată să participe la deciziile de la nivel european, este foarte important ca PNL să fie bine reprezentat", a mai spus Ludovic Orban, conform Agerpres.

Preşedintele PNL a prezentat şi principalele obiective pe care liberalii le-au stabilit pentru următoarea legislatură a Parlamentului European. Printre acestea se numără evitarea diminuării sumelor alocate României în exerciţiul bugetar 2021-2027, creşterea nivelului plăţilor directe la hectar către agricultorii români, luarea măsurilor necesare pe plan intern pentru a permite renunţarea la MCV şi intrarea în spaţiul Schengen, precum şi eliminarea dublului standard în ceea ce priveşte calitatea produselor livrate pe pieţele ţărilor din vestul şi estul UE.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Cred că în acest moment ar trebui sa ieșiți toți PNL-listii să-l susțineți pe Augustin Lazăr pentru că acum are nevoie. Sa strigați "SA PLECE CIMA ROȘIE"

    Și când aleargă singur iese pe locul doi. Votez cu PNL de aproape 20 de ani, dar prost mai mare decât Orban nu am văzut. Când o fi bătut PNL vreodată PSD la alegeri, la orice alegeri?!

    Europenii controlează România prin intermediul Securității. De asta PDL este o forță apreciată și respectată în PE.

    Românilor nu le iese cu plus din respectul și aprecierile de care se bucură Securitatea. 

    1. Sa-l credem pe Orban -el e specialist in locul doi...sprezece !

    Bine Sica.

    Oare cand o sa iesiti voi din sfera declaratiilor politicianiste demne de Caragiale? 

    Inca un lucru foarte importat pentru Sica Mandolina.

    Vestea ca unul sau chiar mai multe partide din Romania devin "nefrecventabile" pentru UE ar fi excelenta! Sa nu confundam Europa si natiunile europene cu UE. Un partid "nefrecventabil" pentru UE, inseamna ca pune pe primul plan interesele Romaniei in defavoarea intereselor globaliste promovate de oligarhia de la Bruxelles! 

    Cu cat mai repede asa ceva cu atat mai bine pentru ca romanul va avea intr-adevar cu cine vota.

    Ne-am saturat pana peste cap de pupatul inelului tovarasilor sau comisarilor de prin orizonturi vestice sau estice! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb