Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

F.D.
Politică / 16 septembrie

Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, şi-a anunţat, luni, candidatura la alegerile prezidenţiale din acest an, urmând să reprezinte alianţa politică formată din PMP şi Forţa Dreptei, relatează Agerpres.

"Astăzi îi anunţ pe cetăţenii României că am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României. Am luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte pentru că o consider o obligaţie morală pe care o am faţă de cetăţenii români şi un gest de responsabilitate faţă de viitorul României. Am o carieră politică de peste 30 de ani în care am urcat treaptă cu treaptă pe aproape toate funcţiile de demnitate publică în care am putut să îi servesc pe cetăţeni, de la cea de consilier local până la cea de premier, până la cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sunt un om care am servit interesul public şi care am stat la dispoziţia cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alţi oameni au fost mai importante", a declarat Ludovic Orban la Palatul Parlamentului.

El a menţionat că întreaga sa carieră este una de muncă, de efort, o carieră în care niciodată nu a ales "drumul bătut", ci pe cel corect.

"Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă în viitorul ţării noastre şi în şansa fiecărui român de a reuşi în viaţă alături de semenii săi. România este o ţară frumoasă, o ţară cu oameni minunaţi, este o ţară care are un potenţial de dezvoltare uriaş, dar, din păcate, este o ţară care a fost ţinută pe loc de oameni fără dragoste de ţară, de oameni care au câştigat votul şi încrederea populaţiei prin minciună şi care şi-au bătut joc de speranţele oamenilor în exercitarea mandatelor. În arhitectura puterii din România, funcţia de preşedinte este ce mai importantă funcţie în statul român, iar preşedintele este cel care dă direcţia, este cel care poate mobiliza toate energiile naţiunii, este cel care poate să conducă România spre o viziune de dezvoltare care să îi permită fiecărui român să trăiască mult mai bine prin propriile eforturi, prin propriile merite şi prin recunoaşterea corectitudinii şi muncii", a susţinut acesta.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. nu are de unde aduna numarul necesar de semnaturi

    1. Si daca aduna cumva , nu o sa-l voteze decat nevasta si rudele si citiva, din greseala.

    Dle Orban nu poți urca de la 1% după peste 30 de ani de politică ! Ce nu înțelegi? Ceva esențial nu merge!

    1. ce face omul cu mana dreapta?

    Poate il ajuta sotul sos cu o reteta pt strangerea de semnaturi!

    Sau poate chiar iron Mike,el chiar credea in forta dreptei! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb