Preţurile de consum din Elveţia au crescut cu o rată anuală de 0,1% în luna iunie 2025, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după o creştere de 0,1% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat scăderea anuală până la 0,3%, de la 0,6% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,7%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,1%, pe fondul unei stagnări lunare, în condiţiile unei scăderi anuale de 7,8% a preţurilor energiei. (FSO)
Preţurile de consum din Turcia şi-au temperat creşterea anuală şi în luna iunie 2025, până la 35,1%, de la 35,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%, după o creştere de 1,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 30,2%, de la 32,9% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,3%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 65,5%, de la 67,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 2,6%. (TurkStat)
Preţurile producătorilor industriali din Turcia şi-au accelerat creşterea anuală în iunie 2025, până la 24,5%, de la 23,1% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 2,5%. Preţurile din industria prelucrătoare şi-au accelerat creşterea anuală până la 23,85, de la 22,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,8%, iar preţurile energiei au crescut cu o rată anuală de 28,3%, după o creştere de 14,5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 9,9%. TurkStat)
Preţurile locuinţelor din Suedia au scăzut cu o rată anuală de 0,6% în luna iunie 2025, după o creştere de 0,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,9%. Preţurile apartamentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 0,8%, de la 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,3%, iar preţurile caselor au scăzut cu o rată anuală de 1,4%, după un declin de 0,6% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 0,8%. (SBAB)
Deficitul comercial al SUA a crescut peste aşteptări în luna mai 2025, până la 71,5 miliarde de dolari, de la 60,3 miliarde în luna precedentă. Exporturile au scăzut cu o rată lunară de 4%, până la 279 miliarde de dolari, iar importurile au scăzut cu o rată lunară de 0,1%, până la 350,5 miliarde. În primele cinci luni ale anului 2025, deficitul comercial a crescut cu 50,4% faţă de anul precedent, în condiţiile în care exporturile au crescut cu 5,5%, până la 1,4 trilioane, iar importurile au crescut cu o rată anuală de 14,8%, până la 1,92 trilioane de dolari. (US BEA)
Numărul locurilor de muncă din Statele Unite a crescut cu 147 de mii în luna iunie 2025, după o creştere de 144 de mii în luna precedentă, conform datelor ajustate pentru sezonalitate de la nivelul companiilor. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în sectorul public, de 73 de mii, în timp ce numărul angajaţilor din sectorul serviciilor a crescut cu 68.000, iar numărul angajaţilor din industria prelucrătoare a scăzut cu 7.000. Sondajul de la nivelul gospodăriilor arată scăderea numărului şomerilor cu 222 de mii, până la 7,015 milioane. Rata şomajului a scăzut la 4,1%, de la 4,2%, pe fondul unei creşteri cu 329 de mii a numărului persoanelor care nu fac parte din rândul forţei de muncă, până la 103,204 milioane. (BLS)
Opinia Cititorului