Macro Newsletter 06 Martie 2026

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 martie

Macro Newsletter 06 Martie 2026

Activitatea în sectorul serviciilor din SUA a crescut şi în februarie 2026, conform indicilor PMI de la ISM (Institute for Supply Management). Indicele agregat a crescut până la 56,1 puncte (o valoare peste 50 indică expansiune), de la 53,8 puncte, în condiţiile în care indicele comenzilor noi a crescut cu 5,5 puncte, până la 58,6 puncte. Preţurile şi-au temperat creşterea, subindicele corespunzător înregistrând un declin de 3,6 puncte, până la 63 de puncte, iar indicele locurilor de muncă a crescut cu 1,5 puncte, până la 51,8 puncte. (ISM)

Producţia industrială din Spania a crescut cu o rată anuală de 0,3% în ianuarie 2026, după o scădere de 0,3% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după un declin de 2,4% în luna anterioară. Producţia bunurilor de consum a scăzut cu o rată anuală de 2,2%, după o creştere de 0,2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,3%, iar producţia bunurilor de capital a crescut cu o rată anuală de 2%, după o scădere de 1,4%, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%. Producţia de energie şi-a accelerat creşterea anuală până la 5,6%, de la 4%, pe fondul unei creşteri lunare de 1,5%. (INE Spain)

Producţia industrială din Franţa a crescut cu o rată anuală de 2,4% în ianuarie 2026, după o creştere de 1,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,5%, după o scădere de 0,5% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 2,7%, după o creştere de 2,1% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,6%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 1,3%, după o creştere de 0,5% în luna anterioară, pe fondul unui declin lunar de 0,1%. (INSEE)

Volumul vânzărilor retail din Italia a crescut cu o rată anuală de 0,9% în ianuarie 2026, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după o scădere de 0,9% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 1,5%, după un declin de 0,4% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,9%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 0,4%, de la 0,1% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. (Istat)

Volumul vânzărilor retail din zona euro şi-a accelerat creşterea anuală în ianuarie 2026, până la 2%, de la 1,8% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Vânzările retail din UE şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,3%, de la 2%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,1%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale au fost înregistrate în Luxemburg (+24,7%), Lituania (+9,3%) şi Estonia (+8,7%), iar scăderi au fost în Slovacia (-3,1%) şi Slovenia (-1,5%). (Eurostat)

Volumul vânzărilor retail din Ungaria şi-a menţinut creşterea anuală la 3,5% în ianuarie 2026, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,5%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 1,2%, după o creştere de 2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 4,7%, după o creştere de 4,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%. (KSH).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0937
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3883
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6250
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8528
Gram de aur (XAU)Gram de aur728.6443

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb