Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

MACRO NEWSLETTER-20 Septembrie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie /

MACRO NEWSLETTER-20 Septembrie 2019

Producţia industrială din Polonia a scăzut neaşteptat în august 2019, cu o rată anuală de 1,3%, după o creştere de 5,8% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 6%, după un avans de 2,8% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a scăzut cu o rată anuală de 1,3%, după o creştere de 6,6% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 6,9%, iar producţia de energie a scăzut cu o rată anuală de 0,3%, după o scădere de 1,2% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 3,2%.

(Sursa: GUS)

Preţurile producătorilor industriali din Polonia şi-au accelerat uşor creşterea anuală în august 2019, până la 0,7%, de la 0,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după un avans de 0,1% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au crescut cu o rată anuală de 0,2%, după o stagnare în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%, iar preţurile energiei şi-au temperat creşterea anuală până la 4,4%, de la 5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%.

(Sursa: GUS)

Preţurile de consum din zona euro şi-au menţinut creşterea anuală la 1% în august 2019, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după un declin de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 1,9%, de la 1,7% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%, iar preţurile utilităţilor şi-au temperat creşterea anuală până la 1,3%, de la 1,5% în luna anterioară, pe fondul unei noi stagnări lunare. Indicele core al preţurilor a crescut cu o rată anuală de 0,9%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%.

(Sursa: Eurostat)

Preţurile de consum din Canada şi-au temperat creşterea anuală în august 2019, până la 1,9%, de la la 2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un avans de 0,5% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au temperat creşterea anuală până la 3,6%, de la 3,8% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,3%, iar preţurile utilităţilor şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,4%, de la 2,3% în luna anterioară, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,2%. Indicele core al preţurilor şi-a temperat creşterea anuală până la 1,9%, de la 2% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%.

(Sursa: StatCan)

Vânzările retail din Marea Britanie şi-au temperat creşterea anuală în august 2019, până la 2,7%, de la 3,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după un avans de 0,4% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 0,6%, după o scădere de 0,3% în luna precedentă, în condiţiile unei noi creşteri lunare de 0,2%, iar vânzările de produse nealimentare şi-au temperat creşterea anuală până la 0,1%, de la 1,5% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%.

(Sursa: ONS)

Încrederea consumatorilor din Olanda a scăzut în august 2019, pe fondul declinului puternic al aşteptărilor privind situaţia economică. Indicele încrederii a scăzut până la zero, de la 2 în luna precedentă, în condiţiile în care indicele aşteptărilor economice pentru următoarele 12 luni a scăzut cu 9 puncte faţă de luna precedentă, până la -10, iar indicele aşteptărilor privind situaţia financiară pentru acelaşi orizont de timp a scăzut la zero, de la 1 în iulie 2019.

(Sursa: CBS)

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Topul Firmelor din Municipiul Bucuresti 2019www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS