Preţul mediu al locuinţelor din primele 20 de zone metropolitane din SUA a crescut cu o rată anuală de 2,8% în luna mai 2025, după o creştere de 3,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,4%, după un avans de 0,8% în luna anterioară. Cele mai mari creşteri anuale s-au înregistrat în New York (+7,4%), Chicago (+6,1%) şi Detroit (+4,9%), iar scăderi anuale au fost în Tampa (-2,4%), San Francisco şi Dallas (ambele -0,6%). În luna mai 2025, indicele preţurilor locuinţelor a fost cu 66,1% peste nivelul maxim din perioada premergătoare crizei, înregistrat în iulie 2006. (S&P CoreLogic)
Încrederea consumatorilor din SUA a crescut peste aşteptări în iulie 2025, conform datelor de la Conference Board. Indicele agregat al încrederii a crescut până la 97,2 puncte, de la 95,2 puncte în luna anterioară, în condiţiile în care indicele situaţiei curente a scăzut cu 1,5 puncte, până la 131,5 puncte. Indicele aşteptărilor pentru următoarele şase luni a crescut cu 4,5 puncte, până la 74,4 puncte. (Conference Board)
Preţurile de consum din Australia şi-au temperat creşterea anuală în T2 2025, până la 2,1%, de la 2,4% în trimestrul precedent, pe fondul unei creşteri trimestriale de 0,7%, după un avans de 0,9% în trimestrul precedent. Preţurile alimentelor şi-au temperatcreşterea anuală până la 3%, de la 3,2%, pe fondul unei creşteri trimestriale de 1%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 2%, pe fondul unei creşteri trimestriale de 1,2%. (ABS)
Volumul vânzărilor retail din Letonia a crescut cu o rată anuală de 1,4% în luna iunie 2025, după o scădere de 1,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,7%, după un declin de 0,5% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 3,6%, după o scădere de 5,1% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,1%, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 4,1%, după o creştere de 0,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1%. (Statistics Latvia)
Volumul vânzărilor retail din Suedia, exclusiv combustibilul, a crescut semnificativ în luna iunie 2025, cu o rată anuală de 2%, după o scădere de 1,9% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 2,5%. Vânzările de produse alimentare au scăzut cu o rată anuală de 1,1%, după o scădere de 1,8% în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,8%, iar vânzările de bunuri durabile au crescut cu o rată anuală de 5,3%, după o scădere de 1,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 3,9%. (SCB Sweden)
Volumul vânzărilor retail din Germania şi-a accelerat creşterea anuală în luna iunie 2025, până la 4,9%, de la 2,6% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare peste aşteptări, de 1%, după o scădere de 0,6% în luna anterioară. Vânzările de produse alimentare au crescut cu o rată anuală de 0,9%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,3%, iar vânzările de produse nealimentare au crescut cu o rată anuală de 7,4%, pe fondul unui avans lunar de 1,8%. (Destatis)
Opinia Cititorului