Macroeconomie

18 iunie 2009

Salariile din MAE vor fi îngheţate

F.A.Macroeconomie / 18 iunie 2009

Salariile personalului din Ministerul Afacerilor Externe rămân la nivelul actual, acestea fiind îngheţate, a declarat, azi, Valeriu Smadu, unul dintre vicepreşedinţii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, după întâlnirea grupului de lucru pentru elaborarea proiectului Legii unice de salarizare a personalului bugetar, potrivit NewsIn.

România, centrul de distribuţie al produselor thailandeze

F. A.Macroeconomie / 18 iunie 2009

România ar putea deveni centrul de distribuţie al produselor thailandeze către Europa Occidentală, piaţa rusă şi statele CSI, la fel cum şi Thailanda ar putea avea rolul de placă turnantă pentru mărfurile româneşti destinate pieţei statelor din Asia de Sud-Est, se arată într-un comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

"Prima Casă", vândută mai devreme

C.D.Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 iunie 2009 /

Persoanele care nu-şi vor putea achita creditul bancar la locuinţele achiziţionate prin programul "Prima casă" vor avea posibilitatea să vândă locuinţa respectivă înainte de termenul iniţial de cinci ani, potrivit unui amendament admis,...

Criza economică va reorganiza piaţa muncii

Criza economică va reorganiza piaţa muncii

Ana Săbiescu, corespondenţă de la BruxellesZiarul BURSA #Macroeconomie / 16 iunie 2009

Criza economico - financiară de pe plan interaţional va produce o reorganizare a pieţei muncii, aceasta urmând să îşi găsească un nou echilibru, a explicat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse,...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo