Macroeconomie

6 aprilie 2010

Medicii ar putea elibera din nou reţete gratuite şi compensate începând de joi

F. A.Macroeconomie / 6 aprilie 2010

Medicii ar putea elibera din nou reţete gratuite şi compensate începând de joi, a anunţat, azi, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, după discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, care au durat mai bine de 7 ore. O decizie finală urmează să fie luată mâine, după o nouă rundă de negocieri între reprezentanţii medicilor de familie şi cei ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, relatează Hotnews.

O nouă manifestare turistică marca ANAT va avea loc la Cluj

F. A.Macroeconomie / 6 aprilie 2010

În perioada 9-11 aprilie 2010 va avea loc ediţia de vară a Târgului de Turism al Transilvaniei, "Touristica", desfăşurat la Cluj Napoca, la Polus Center. Acest eveniment face parte din Calendarul Naţional de Târguri ANAT, fiind organizat de Regiunea Nord-Vest şi beneficiază de prezenţa unor companii de turism din ţară şi străinătate, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Sectorul energetic în 2009 a avut multe tranzacţii de anvergură mai mică

F. A.Macroeconomie / 6 aprilie 2010

Accentul pe piaţa tranzacţiilor din industria energetică în 2009 s-a mutat dinspre tranzacţiile de amploare către achiziţiile de mai mici dimensiuni. În general, piaţa tranzacţiilor în sectorul energetic a rămas relativ efervescentă; numărul tranzacţiilor din sectorul electricităţii şi al gazelor naturale, îndeosebi pe segmentul energiei non-regenerabile, a scăzut cu doar 10%, în ciuda climatului financiar dificil şi imprevizibil. Acestea sunt printre principalele concluzii ale raportului anual PricewaterhouseCoopers Power Deals.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

S-a reactivat lista contribuabililor

F. A.Macroeconomie / 1 aprilie 2010

Ordinul preşedintelui ANAF a fost emis ieri pentru aprobarea Listei contribuabililor reactivaţi. Ordinul a fost afişat concomitent la sediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi pe pagina de Internet a Ministerului Finanţelor Publice,...

ANPC a verificat preparatele din carne

F. A.Macroeconomie / 1 aprilie 2010

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a dispus o acţiune de control la nivel naţional de verificare a modului de comercializare şi etichetare a preparatelor din carne.

Sprijin guvernamental pentru agricultori

F. A.Macroeconomie / 1 aprilie 2010

Guvernul a adoptat o Hotărâre privind reglementarea unor măsuri financiare temporare pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate pentru agricultură, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4354
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5483
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8719
Gram de aur (XAU)Gram de aur646.3493

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo