Macroeconomie

5 iulie 2010

Indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ

M.M.Macroeconomie / 5 iulie 2010

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni (în cuantum de 255 lei), dacă se înregistrează la agenţia de ocupare a forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile de la data absolvirii, anunţă un comunicat al Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Isărescu: Rata inflaţiei va fi în jur de 8% la sfârşitul anului 2010

F. A.Macroeconomie / 5 iulie 2010

"Nu trebuie să demonizăm creditul în valută", a declarat, azi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar pe teme economice. "Există motive să avem credite în valută cu maturităţi mai lungi", a afirmat Isărescu, care a adăugat că "are incredere în leu" şi că "mi-am ţinut şi voi continua să-mi menţin economiile în lei". El a mai spus că ultimele estimări arată că rata inflaţiei va fi de circa 8% la sfârşitul acestui an.

Ministerul Sănătăţii a reînceput vaccinarea BCG

F. A.Macroeconomie / 5 iulie 2010 /

Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, a vizitat centrul din cadrul Spitalului Universitar Bucureşti în care se realizează, începând de azi, recuperarea la vaccinare anti-tuberculoză a nou-născuţilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

FMI a majorat ţinta de inflaţie pentru România

F.A.Macroeconomie / 4 iulie 2010

Consiliul Director al FMI a aprobat revizuirea ţintei de inflaţie pentru 2010 stabilită în acordul stand-by încheiat cu România, de la 3,5% la 7,9%, după creşterea TVA, a declarat şeful misiunii de evaluare a instituţiei financiare...

Pieţe volante în 4 locaţii din Capitală

F. A.Macroeconomie / 2 iulie 2010

Primăria Municipiului Bucureşti va redeschide primele pieţe volante în 4 locaţii din Capitală începând de mâine, până pe 12 septembrie. În această perioadă, în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 7-20, şi duminică, în intervalul orar 7-16,...

S-a deschis Comandamentul Litoral 2010

F. A.Macroeconomie / 2 iulie 2010

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu, a deschis ieri Comandamentul Litoral 2010, care se va desfăşura până în data de 31 august, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Secţiunea Membri Colectivi a CCIB are un nou preşedinte

F. A.Macroeconomie / 1 iulie 2010

Secţiunea Membri Colectivi a CCIB are un nou preşedinte, şi anume Laurenţiu Zamfir, reprezentantul Institutului de Prognoză Metalurgică a Ţărilor Balcanice. Pentru perioada următoare se urmăreşte organizarea unor acţiuni de consultare a membrilor...

<< mai multe ştiri >>
veolia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo