Magellan - proiectul Confindustria pentru formarea în domeniul digital şi tehnologic

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii / 16 mai

Masimiliano Nicolini, expert în ştiinţa informaţiei, a precizat: "Sunteţi obişnuiţi să vă conectaţi la internet printr-un fir introdus în laptop sau în computer ori prin wi-fi. Tehnologia 6G înseamnă altceva. Dacă acum avem o viteză de trafic de 500MB pe secundă, prin 6G vom putea descărca 10 TB în câteva secunde. Pentru că totul se face prin satelit. Conectivitatea e direct cu satelitul. Nu vă gândiţi că anul 2030 e departe. Pregătirea pentru el trebuie să înceapă de mâine".

Masimiliano Nicolini, expert în ştiinţa informaţiei, a precizat: "Sunteţi obişnuiţi să vă conectaţi la internet printr-un fir introdus în laptop sau în computer ori prin wi-fi. Tehnologia 6G înseamnă altceva. Dacă acum avem o viteză de trafic de 500MB pe secundă, prin 6G vom putea descărca 10 TB în câteva secunde. Pentru că totul se face prin satelit. Conectivitatea e direct cu satelitul. Nu vă gândiţi că anul 2030 e departe. Pregătirea pentru el trebuie să înceapă de mâine".

English Version

Femeile românce aflate la muncă în Italia vor putea beneficia împreună cu copiii lor de un proiect prin care vor dobândi compentenţe digitale, elevii urmând a se specializa în noile tehnologii bazate pe inteligenţa artificială şi pe inovaţie, proiect ce se va derula prin intermediul Confindustria şi care a fost prezentat la a 15-a ediţie a Forumului Economic Confindustria România, care s-a desfăşurat la Bucureşti, sub tema "Dincolo de mâine, provocări şi viziuni la graniţa noilor tehnologii".

Tranziţia digitală, automatizarea şi robotica alimentate de AI în procesele de producţie, utilizarea etică a tehnologiilor, cybersecurity, space economy, urgenţa cognitivă, tehnologiile disruptive, trainingul digital, Immersive Reality, blockchain, consumul de energie important şi deloc neglijabil al acestei tranziţii, au fost principalele teme ale evenimentului organizat de Confindustria România.

În deschiderea forumului economic, Giulio Bertola, preşedintele Confindustria România, a precizat: "Tranziţia digitală reprezintă un punct de cotitură în istoria umanităţii. Tema principală a Forumului Confindustria România de anul trecut a fost inteligenţa artificială, temă pe care o continuăm în acest an deoarece ea stă la baza unei game vaste de aplicaţii în care adoptarea pe scară largă a acestei tehnologii ridică şi întrebări importante de ordin etic, social şi economic. Inovaţia este un proces de evoluţie, de progres.Cu toate acestea, acest progres nu este lipsit de provocări, cum ar fi nevoia de a reproiecta locurile de muncă pentru a putea fi adaptate la această nouă realitate sau de a reduce şi de a limita consumul de energie al serverelor, server farm şi al dispozitivelor care necesită cantităţi enorme de energie pentru a funcţiona precum şi educarea oamenilor în domeniul competenţelor digitale fundamentale, care sunt esenţiale pentru reducerea decalajului digital şi promovarea incluziunii sociale şi economice".

Participant la eveniment, ambasadorul Italiei la Bucureşti, Excelenţa Sa Alfredo Maria Durante Mangoni, a subliniat că Italia şi companiile italiene sunt excelente în sectorul inovaţiei în domeniul securităţii cibernetice şi a adăugat că acesta este un sector în care se urmăreşte creşterea cooperării dintre Italia şi România, care ajunge la niveluri record, evidenţiate de datele comerciale economice care în 2023 s-au apropiat de 20 miliarde euro.

Alfredo Maria Durante Mangoni a mai spus: "Economiile din sud-estul Europei sunt cele care dau tonul creşterii economice de pe continent, iar România se situează în top cu o creştere economică estimată în acest an la 3,3%. Economia României demonstrează dinamică vibrantă în infrastructură, în comerţ, IT, dar şi în sectoarele productive. Cxu toate acestea rămân unele dificultăţi privind mărimea unei întreprinderi, ce au impact asupra capitalizării şi derulării unor proiecte. (...) Cybersecuritatea şi Inteligenţa Artificială sunt teme cheie pentru guvernul italian, care le-a introdus pe agenda sa, deoarece vrem să creăm împreună cu companiile un sistem inovativ bazat pe IT, pe noile tehnologii, pe AI, pe start-up-urile inovative, care să aducă plusvaloare atât economiei noastre, cât şi economiei româneşti, dar şi economiei europen, ceea ce va contribui la construirea autonomiei strategice a Uniunii Europene".

Formare şi specializare pentru elevii români

În cadrul evenimentului, au fost prezentate noile proiecte ale Confindustria România în cele mai avansate tehnologii, precum şi o contribuţie concretă în contextul social al României.

Mai întâi a fost prezentat un avatar care a răspuns cu uşurinţă la numeroasele întrebări puse şi care va fi noua interfaţă a Confindustria România cu membrii săi, apoi a fost anunţat proiectul Magellan, care este un program inovator, incluziv şi de formare pe cele mai avansate tehnologii.

Referitor la acest proiect, Giulio Bertola, preşedintele Confindustria România a declarat: "Programul Magellan este cu adevărat special, este conceput pentru a facilita accesul tinerilor la cele mai recente inovaţii tehnologice şi pentru a dobândi competenţe de nivel înalt. Cursul va acoperi domenii cruciale, cum ar fi inteligenţa artificială, programarea, robotica şi alte abilităţi digitale emergente. Cea mai interesantă caracteristică a acestui proiect este contribuţia socială pe care reprezentanţa noastră a Confindustria şi Olitec o va aduce României, îndreptând atenţia şi asupra claselor mai puţin înstărite. Un plan care prevede incluziune maximă: uşile se deschid, de fapt, şi tinerelor mame românce cu copii în întreţinere care vor putea urma cursuri în Italia, aducând cu ele şi copiii care vor fi incluşi în ţesutul social şi şcolar local. Aceasta este o iniţiativă de pionierat care le va permite să studieze şi să se dezvolte profesional pentru a le garanta un viitor mai bun."

Massimiliano Nicolini, şeful departamentului de Cercetare şi Dezvoltare al Olimaint pe inteligenţă artificială şi VRO, a adăugat: "Elevii care vor participa la acest program vor fi instruiţi în centrele de cercetare Olitec din Italia, unde vor studia şi vor participa la dezvoltarea proiectelor timp de 10 ore pe zi. Pregătirea lor va dura 18 luni, perioadă la sfârşitul căreia vor primi o certificare internaţională VRO recunoscută în 72 de ţări ca specializare în domeniul bioinformaticii, realităţii imersive şi inteligenţei artificiale".

Expertul italian a mai spus că în zilele noastre nu mai există self-mademan, ci vorbim despre echipe de specialişti în diferite domenii, iar scopul pregătirii este de a scoate la lumină aceşti specialişti şi excelenţe, deoarece "în orice zonă a României poate exista un nou Nikola Tesla".

Confindustria România îşi confirmă astfel atitudinea socială prezentându-se drept unul dintre principalii contributori italieni ai României în sectorul educaţiei/formare şi resurse umane după acordurile semnate cu diverşi parteneri precum Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, dar şi cu proiectul "Vino Acasă" care vizează întoarcerea asistată a diasporei româneşti.

În cadrul evenimentului a avut loc şi un panel dedicat noilor tehnologii, inteligenţei artificiale, inteligenţei generative, impactului acestor inovaţii asupra vieţii de zi cu zi şi asupra lumii muncii şi antreprenoriatului, repercusiunilor eticii şi automatizării, formării digitale şi realităţii imersive.

Expertul Masimiliano Nicolini a mai vorbit despre acele tehnologii care sunt deja o realitate şi au o istorie îndelungată, pe terenul fertil în privinţa cercetării existent la Olitec, de la procesator la primul computer.

Masimiliano Nicolini: "Pregătirea pentru 6G şi web3 trebuie începută acum"

Pregătirea pentru tehnologia 6G, pentru web3 şi pentru noua revoluţie tehnologică ce vor avea loc în anul 2030 trebuie să înceapă acum, a afirmat invitatul special al evenimentului, Massimiliano Nicolini, expert în ştiinţa informaţiei, membru al Metaverse Standards Forum, şef al departamentului de cercetare şi dezvoltare pe tema inteligenţei artificiale şi VRO la Olimaint.

Masimiliano Nicolini a precizat: "Sunteţi obişnuiţi să vă conectaţi la internet printr-un fir introdus în laptop sau în computer ori prin wi-fi. Tehnologia 6G înseamnă altceva. Dacă acum avem o viteză de trafic de 500MB pe secundă, prin 6G vom putea descărca 10 TB în câteva secunde. Pentru că totul se face prin satelit. Conectivitatea e direct cu satelitul. Nu vă gândiţi că anul 2030 e departe. Pregătirea pentru el trebuie să înceapă de mâine. E nevoie să creşteţi competenţele digitale ale angajaţilor, să îi faceţi să înţeleagă ce înseamnă 6G, ce beneficii aduce noua revoluţie tehnologică. Prin educarea angajaţilor, prin creşterea competenţelor digitale ale acestora, companiile vor avea o valoare adăugată care va duce la creşterea competitivităţii, la reducerea timpului pentru toate activităţile şi implicit la confortul angajaţilor".

Expertul italian a spus că nu trebuie să ne temem de AI, pentru că ea nu este atât de inteligentă pe cât credem noi.

Masimiliano Nicolini a arătat: "Tehnologia şi AI vor lucra pentru oameni şi nu invers. AI trebuie să sprijine angajaţii în activitatea depusă, nu să îi înlocuiască. Apoi AI nu este chiar atât de inteligentă. Întrebaţi ChatGPT ce face sau ce a făcut ieri şi veţi vedea că nu e capabilă să răspundă pentru că e lipsită de creaţie, de imaginaţie. Apoi, AI nu poate oferi iubire copilului dumneavoastră. Îi poate spune prin voce că îl iubeşte, dar nu îi poate oferi iubirea reală".

Cu ocazia Forumului, Confindustria România a prezentat şi cea mai recentă inovaţie a reprezentanţei internaţionale Confindustria, după intrarea anul trecut în Metavers. Andrea Allocco, consilier responsabil pentru inovare în cadrul Confindustria România, a captat atenţia celor prezenţi, cu o demonstraţie privind Rosetta - avatarul virtual dotat cu funcţii de back office şi customer service, în beneficiul membrilor confederaţiei patronale.

Notă:

Confindustria România este comunitate semnificativă de antreprenori italieni care activează în ţara noastră de peste 20 de ani, comunitate care în prezent numără peste 300 de companii care sunt sprijinite cu informaţii, servicii şi consultanţă. Printre activităţile Confindustria România se numără promovarea investiţiilor, facilitarea relaţiilor comerciale, participarea la târguri şi evenimente economice, organizarea de întâlniri de networking şi furnizarea de informaţii şi consultanţă privind reglementările şi oportunităţile de afaceri din România. Confindustria România este, de asemenea, cea mai mare reprezentanţă internaţională a Confindustria, aderând la Confindustria Eastern Europe (EEC), permiţând astfel companiilor asociate să acceseze o reţea de organizaţii permanente în 11 ţări din Europa de Est.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6576
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9174
Gram de aur (XAU)Gram de aur347.5083

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb