Majorare de capital la Oltchim Râmnicu Vâlcea

F.A.
Piaţa de Capital / 5 ianuarie 2009

Societatea Oltchim Râmnicu Vâlcea şi-a majorat capitalul social cu 1,94 milioane lei, până la 34,30 milioane lei, potrivit hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care s-a desfăşurat în 23 decembrie, informează un comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti.

Compania şi-a majorat capitalul social prin emisiunea unui număr de 19,43 milioane acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,1 lei.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), care deţinea 53,26 la sută din acţiuni, şi-a majorat participaţia cu 15,60 milioane acţiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei, în valoare de 1,56 milioane lei, reprezentând echivalentul valorii terenurilor în suprafaţă de 33.945,65 metri pătraţi pentru care societatea a obţinut certificate de atestare a dreptului de proprietate.

AVAS deţine astfel 54,79 la sută din capitalul social al companiei, cu un număr de 187.944.620 acţiuni, valoarea pachetului ridicându-se la 18,79 milioane lei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb