Enorme manifestaţii împotriva guvernului au zguduit sâmbătă regiunea rusă Habarovsk, în Extremul Orient, după arestarea unui guvernator popular şi înlocuirea sa în această săptămână cu un politician numit de Kremlin care nu a trăit niciodată în această regiune, informează AFP şi News.ro
Locuitorii din Habarovsk, în apropiere de frontiera cu China, au coborât în masă în stradă după arestarea, pe 9 iulie, a guvernatorului regional, Serghei Furgal, acuzat de crimă şi demis luni.
Manifestaţiile sunt printre cele mai importante împotriva guvernului în Rusia de ani de zile şi Kremlinul a afirmat în această săptămână că acestea sunt alimentate de militanţi ai opoziţiei din exteriorul regiunii.
Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzile din Habarovsk, agitând drapelul regiunii şi bannere şi scandând sloganuri ostile preşedintelui Vladimir Putin, în timp ce maşinile care treceau pe lângă demonstranţi claxonau în semn de sprijin.
Manifestanţii s-au adunat în faţa sediului administraţiei regionale din piaţa Lenin, strigând "Libertate" şi "Putin, demisionează".
Poliţiştii, care purtau măşti, le-au permis manifestanţilor să defileze, în pofida unei interdicţii privind adunările publice, în cadrul măsurilor pentru lupta împotriva coronavirusului.
Potrivit responsabililor de la Habarovsk, la manifestaţie ar fi participat în jur de 6.500 de persoane, dar media pro-opoziţie au estimat pe reţelele sociale numărul participanţilor la 90.000.
Potrivit jurnaliştilor de la faţa locului, manifestaţia a fost cea mai importantă de la începerea protestelor în iulie.
Autorităţile au indicat că cel puţin 10.000 de persoane au participat la manifestaţii similare pe 11 şi 18 iulie, dar media locale şi figuri ale opoziţiei au estimat că participarea a fost între 35.000 şi 50.000 de persoane.
Mihail Degtiarev, de 39 de ani, deputat în Duma de Stat, a fost numit luni guvernator interimar de preşedintele Putin şi a ajuns a doua zi la Habarovsk.
Transportat la Moscova pentru a fi plasat în detenţie provizorie, Furgal este urmărit penal pentru crime pe care le-ar fi comis în urmă cu peste 15 ani, când era om de afaceri.
Susţinătorii săi văd în această afacere o tentativă de a neutraliza un adversar al partidului la putere, Rusia Unită. Membru al partidului LPDR, Furgal a fost ales guvernator al regiunii în detrimentul unui candidat al Kremlinului.
1. Nesemnificativ.
(mesaj trimis de NICU în data de 25.07.2020, 17:58)
Manifestațiile sunt nesemnificative, ele sunt sub controlul autorităților.
1.1. zau ? (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Vali în data de 25.07.2020, 18:17)
:) pe cate ruble primite ca plata pentru postari pro-Rusia / pro-Putin pui pariu ? :)
1.2. Zău (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de NICU în data de 25.07.2020, 18:51)
Care-i argumentul?răspunsul tău este în afara subiectului.Citește mai departe.
1.URSS a salvat omenirea de fascism-istoric militar Lidell Hart MBer.1946
2.Până la Urali, toți bărbații Europei negermane, vor deveni eunuci, iar femeile vor naște copii doar cu armăsarii SS -Himmler, 1942 (militarii SS visau că vor avea câte 100 de femei și testiculele lor vor crește ca la uragutani).De asemenea, veteranii de război români au precizat că au aflat de acest proiect în anul 1944 în timp ce lucrau ca prizonieri împreună cu hitleriști în lagărele sovietice. Deci, dacă acest lucru s-ar fi realizat, străbunicii noștrii ar fi ajuns eunuci și noi nu ne-am mai fi născut niciodată. Dacă în sec.XVIII, rușii nu interveneau la Viena, Transilvania și Banatul ar fi devenit catolici și zero România Mare. Dacă în anul 1849 nu interveneau rușii în Transilvania să-i înfrângă pe unguri, Transilvania și Banatul deveaneau provincii ungare. Vezi ce înseamnă să nu cunoști istorie și să vorbești aiurea.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Asta este istoria voastra a rusilor! în data de 25.07.2020, 22:21)
Asta este istoria voastra a rusilor!
Pentru voi, al 2 razboi mondial a inceput in 1941 si se numeste, cum altfel, Marele Război pentru Apărarea Patriei (??????? ????????????? ?????, Velikaia Otecestviennaia voina).
Asa. ca sa vezi cat de tari sunteti voi muscalii
Ocuparea Poloniei impreuna cu germanii, se cheama "protejarea populatiei poloneze de agresiunea nazistilor".
Asa ca, las-o balta si invata-i pe altii istoria voastra, ca noi suntem satui de bunatatea rusilor.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.07.2020, 16:20)
Aducand cateva exemple pozitive, nu faci din criminal om. Stim cine sunt rusii, avem destulde exemple incepand din 1812 si nu trebuie sa uitam. Stim si cine sunt vesticii, fii fara grija, nu-i uitam nici pe ei.
2. Rusia = marele bolnav al lumii
(mesaj trimis de Vali în data de 25.07.2020, 18:16)
Rusia = 8 tari diferite luptandu-se intre ele (inclusiv cu armament nuclear) peste mai putin de 2 decenii.
Tatuati-va asta pe piele si cititi-o peste 20 de ani! :) O sa fiti socati de realismul tatuajului.
Rusia e marele bolnav al Lumii cum era Imperiul Otoman in secolul 19
2.1. 20 de ani dar am rabdare (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Vali în data de 25.07.2020, 18:18)
abia astept sa dispara Rusia cat mai repede sa putem respira si noi si sa ne recuperam romanismul si teritoriile romanesti pierdute de-a lungul timpului.
Rusia e dusmanul natural al Romaniei.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2020, 21:57)
Și nu doar al României...vezi Ucraina, Georgia etc.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.07.2020, 00:37)
Cu Georgia o fi ce-o fi dar Ucraina a existat ca stat datorita rusilor.Apoi au vrut si cu s_ _la-n fund si cu sufletu-n rai.Lasa ca nu plang eu la mormant strain.Ucrainienii sunt mai rai decat rusii.Si mai prosti.De fapt rusii nu sunt deloc prosti.Au excelat si exceleaza in multe domenii.
2.4. Ucraina va avea soarta Yugoslaviei (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Financial Man în data de 26.07.2020, 05:52)
Ucraina nu trebuie sa existe ca stat, este constituita prn rapt teritorial, natiunea in sine nu are identitate nationala.