Abonament gratuit

MARCEL BOLOŞ: Banii europeni pentru cercetare trebuie să producă un impact real în economia românească

D.B.
Politică /

Banii europeni pentru cercetare trebuie să producă un impact real în economia românească

Banii europeni pentru cercetare trebuie să producă un impact real în economia românească, susţine ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, într-un comunicat de presă al Ministerul, el precizând că revigorarea cercetării româneşti prin alocări financiare nerambursabile substanţiale este una din locomotivele creşterii economice.

Conform sursei citate, în perioada 4 - 6 martie, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai institutelor şi întreprinderilor din domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) pentru a discuta priorităţile de finanţare pentru perioada următoare de programare, în contextul în care acest domeniu va beneficia de finanţări substanţiale în exerciţiul financiar 2021-2027.

"Logica consultărilor publice din domeniul CDI a pornit de la consultarea comunităţii ştiinţifice, a continuat cu identificarea posibilităţilor de transfer tehnologic în zona comercială şi pragmatică, apoi ne-am aşezat la aceeaşi masă cu reprezentanţii întreprinderilor active în România ce pot valorifica rezultatele cercetărilor finanţate prin fonduri nerambursabile. Aceeaşi abordare logică şi unitară o avem în vedere pe toate domeniile aflate în consultare publică în această perioadă, fie că vorbim de finanţarea educaţiei sau a programelor sociale', a explicat ministrul Marcel Boloş demersurile consultărilor publice.

Prima etapă a consultărilor dedicate mediului ştiinţific a debutat la sediul Ministerului Fondurilor Europene în data de 4 martie 2020, reprezentanţii principalelor institute tehnologice şi de cercetare prezentând proiectele româneşti implementate cu fonduri europene. Participanţii au avut ocazia de a prezenta pe rând conducerii MFE idei concrete de finanţare pentru următorii 7 ani.

Strategia de consultare publică a continuat în aceeaşi zi de miercuri, precum şi joi, cu vizite de lucru la sediul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie (IMT Bucureşti), respectiv la Centrul pentru Ştiinţa Suprafeţei şi Nanotehnologie din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti (CSSNT-UPB), pentru a discuta aplicat cu cercetătorii români despre modalităţile prin care banii europeni pot contribui la dezvoltarea proiectelor de cercetare şi inovare cu potenţial economic.

Seria consultărilor s-a încheiat cu reuniunea de lucru din data de 6 martie, în cadrul căreia ministrul Fondurilor Europene s-a întâlnit cu reprezentanţi ai întreprinderilor din România care derulează activităţi în domeniul cercetării şi dezvoltării de produse.

La întâlnire au participat şi reprezentanţi ai unor centre private de cercetare active în domenii reprezentative precum informatică, fizică, industria prelucrătoare, utilaje de construcţii, construcţii şi transporturi. Pentru ca discuţiile să aibă aplicabilitate dincolo de stadiul de simple idei, la întâlnire au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Logica acestor consultări publice prin care cercetarea românească este ajutată să devină una din locomotivele dezvoltării economice prin transfer tehnologic are în vedere crearea de locuri de muncă cu o înaltă calificare, încurajarea iniţiativelor antreprenoriale, dar şi readucerea în ţară a elitelor academice şi ştiinţifice.

Întâlnirile se înscriu în seria de consultări publice propuse de ministrul Fondurilor Europene în contextul pregătirii viitorului exerciţiu financiar multianual (2021-2027).

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Implementate??? E x. Robot devorat deșeu-gunoi, infrastructurii peste tot, fabrică de sataliți ; ce-i gata.....???

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Cine-și ASUMĂ : cu subiect și PREDICAT...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    E bine că s-au organizat consultări pe această temă, însă mă tem că promovarea a fost insuficientă, au participat doar persoane din București, procesul nu a fost transparent, nu e clar care a fost feedbackul participanților...

    Trebuie mai mult profesionalism în zona asta! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS