Liderul PSD Marcel Ciolacu acuză Guvernul că a minţit în legătură cu creşterea pensiilor şi a salariilor cadrelor didactice, precum şi în legătură cu măsurile de protecţie şi sprijin destinate personalului sanitar aflat în prima linie în lupta cu pandemia, iar acum, deşi promite că nu va creşte taxele, lucrează la creşterea TVA, conform News.ro.
El transmite autirităţilor că românii nu mai pot fi păcăliţi şi le cere să iasă şi să prezinte clar măsurile de austeritate pe care vor să le ia după alegeri. "Oricum veţi plăti. E rândul românilor, acum!", este avertismentul liderului social-democrat.
"V-au minţit. Trebuie să plătească! E rândul vostru acum!!! V-au minţit că au pus bani în buget pentru creşterea pensiilor de la 1 septembrie. Peste 5 milioane de seniori au fost păcăliţi! Au văzut că de fapt le-au tăiat două treimi (26%) din cât li se cuvenea de drept! Banii de pensii au mers pe despăgubiri aberante, către clientela PNL care a furat în plină pandemie şi către cumpărarea de primari la bucată", acuză Ciolacu într-o postare pe Facebook.
El susţine că Guvernul a minţit şi când a spus că a pus bani în buget pentru creşterea salariilor profesorilor de la 1 septembrie.
"Nu i-au pus! Peste 215.000 de dascăli au fost păcăliţi! Profesorii au rămas să-şi facă meseria cu mâinile goale în plină criză COVID-19: fără a fi testaţi, fără măşti, fără mijloacele necesare învăţământului on-line, fără bonusul de prima linie!", susţine el
O altă minciună de care acuză Executivul este cea potrivit căreia a anunţat că are grijă de medicii aflaţi în prima linie în lupta cu pandemia şi că le asigură echipamente de protecţie şi că le dau bonusurile promise.
"Peste 45.000 de medici şi asistenţi medicali au fost păcăliţi, fiind nevoiţi să iasă în stradă pentru drepturile lor", afirmă Marcel Ciolacu.
"Acum vă mint că nu vor creşte impozitele şi taxele, deşi, pe ascuns, lucrează de zor la simulări pentru a creşte TVA-ul general de la 19% şi TVA-ul la alimente de la 9% la 22%. Adică vor creşte preţurile până la cer! Cu ce cost? Scăderea drastică a consumului, prăbuşirea puterii de cumpărare şi a nivelului de trai şi aducerea a peste 1 MILION de români sub pragul sărăciei! Acest guvern incompetent vă minte din nou! După criza sanitară, vor aduce şi urgia economică peste România" este mesajul său către electorat.
El transmite Guvernului că românii nu mai pot fi păcăliţi.
"Ieşiţi şi prezentaţi CLAR măsurile de austeritate pe care vreţi să le luaţi după alegeri! Oricum veţi plăti. E rândul românilor, acum!", conchide liderul PSD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2020, 12:47)
lasa prosteala si vrajeala de buzau , stai cu ochii pe cei care numara voturile , ca romanii stiu ei ce voteaza .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2020, 14:12)
Ciolacule, mă bagi în ceață. Afirmația asta e marca Dancila! Ai avut si momente ceva mai bune !
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2020, 14:20)
V-au lipsit la recentele alegeri cel putin 1 milion de voturi. Sunt voturile "militare" risipite de Vasileasca Tanase, Dancila cu OUG 59/2017 si..
La parlamentare o sa fie si mai rau. O sa va lipseasca aproape 2 milioane. Sa va lamureasca Dancu ce inseamna "militarii" la alegeri.
Sa va faceti multi alte planuri ca nu o sa mai clociti prin Parlamentul Romaniei.
Si sa va uitati spre soare-apune, ca v-a apus steaua,. O sa ajungeti cel mult, niste clantai neluati in seama de nimeni prin Parlament, ca Basescu si ai lui tolomaci.
4. Au păcălitor CORONA digitalizat
(mesaj trimis de anonim în data de 18.10.2020, 14:50)
Vă salvează morala fabulei : URSUL păcălit de VULPE ....
5. țața
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 18.10.2020, 15:14)
Acesta este omul pe care îl admiră peste 30% din electoratul României ? Țața de pe șanțul drumului comunal este superioară acestui personaj , care îi face invidioși și pe cei mai credincioși Staliniști ai anilor 1944 - 1955 .
6. Bulibasa cu epoleti!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 18.10.2020, 16:48)
Ce vorbesti, Bulibaso? Romanasii au fost pacaliti tot timpul in intreaga lor Istorie, iar astazi bat orice record in domeniu! Sunt convins ca, cu prima ocazie o sa-i pacalesti si tu, la fel cum i-ai pacalit pe pesedistii cretini, sa-si lase partidul pe mainile tale de securist imputit!