Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va veni cu un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, la fel cum social-democraţii au venit cu un buget alternativ, transmite News.
"Am avut astăzi un Birou Permanent Naţional împreună cu colegii mei, primul în acest format. A fost un Birou Permanent informal în care am luat o singură decizie, aceea de a apăra PNRR să nu fie transformat într-o nouă Anexă 7.03 sau într-un nou HG de alocare a fondurilor discreţionar numai către anumite autorităţi locale cum a fost şi alocarea din Fondul de rezervă a prim-ministrului. Lucrurile trebuie să fie într-o ordonare corectă. Haideţi să fim corecţi. Foarte mulţi români pleacă, mai ales din zonele de Sud şi Moldova în străinătate. Trebuie să investim în toate zonele geografice şi zonele de dezvoltare a României ca să încercăm să stopăm acest lucru. Asta înseamna PNRR. Prin definiţia lui şi cum ne-am dat Comisia Europeană, nu am văzut scris planul Cîţu sau Orban, e planul naţional al României. Colegii mei au venit cu ideea să încercăm într-o perioadă foarte scurtă să prezentăm noi PSD un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La comisie, domnul ministrul al Fondurilor Europene ne-a prezentat pilonii. Vreau să vă spun că sunt aceeaşi piloni în toate statele membre, acela este ghidul Comisiei pe care lucrează fiecare stat. Vom veni cu un Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, cum am venit şi cu un buget alternativ", a afirmat Marcel Ciolacu vineri într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că PSD va folosi toate pârghiile legale interne şi internaţionale pentru ca PNRR să nu devină ca Anexa 7.03 a Guvernului prin care a alocat bani doar administraţiilor locale conduse oameni din cele trei partide care formează coaliţia de guvernare.
"Vom folosi toate pârghiile legale, interne şi internaţionale, să evităm ca PNRR să fie o nou Anexă 7.03 şi e corect ceea ce facem. Autorităţile locale conduse de către oameni politici aleşi pe listele PSD au depuse proiecte de peste 7 miliarde. Mi se pare numai domnul Băluţă a depus proiecte de 2 miliarde euro. În primul rând, de infrastructură. Domnul Băluţă are proiectul cu continuarea metroului. În toate domeniile şi pe mediu", a completat Ciolacu.
Liderul PSD a mai spus că Alexandru Rafila lucrează la un proiect care prevede deschiderea a sute de centre medicale, iar iniţiativa să fie inclusă în PNRR.
"Este proiectul domnului Alexandru Rafila. Lucrează la el, l-a şi prezentat de mai multe ori. Considerăm că trebuie să venim cu serviciile medicale cât mai aproape de oameni, nu oamenii să meargă sute de kilometri până la cel mai apropiat spital, mai ales într-o perioadă de pandemie şi să nu ne mai prindă niciodată nepregătiţi astfel de lucruri", a mai afirmat Ciolacu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2021, 16:01)
Domnule ciolacu. Pana faceti dumneavoastra un plan national de redresare si rezilienta,aveti in randul parlamentarilor PSD,un fost luptator de kikboxing care este si un mare patriot.Vad ca niste subnutriti de la USR-PLUS din parlament(va dati seama ce fomisti sunt subnutritii .!} Unii dintre ei maraie la acest patriot pe nume de Daniel Ghita,care in comparatie cu acesti neica nimeni pe care nu ii cunosc decat sotiile amantele si colegii lor fomisti el,este cunoscut in toata lumea. Asa ca,lasati-l pe Daniel sa le bage niste democratie in capetele seci cand ii prinde pe la toalete sau alte locuri mai intunecate,deoarece lor le lipseste un anumit tip de democratie pe care nu o pot intelege decat in niste discutii tet a tet cu Daniel.!
1.1. Vă plac animalele?(4 pe zii). (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de în data de 13.03.2021, 15:00)
Nu mergeți la Zoo-grădina.
Iată, sus, la .1. un dobitoc, probabil extraterestru !!!... și sub-malnutrit și "kikbokxinkg".
1.2. Grădina zoo cu patrupezi(4 pe zi) (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de în data de 13.03.2021, 15:19)
Cioacule,
tatuează-ți votanții pe frunte. Să-i vedem de la distanță...^ciumat roșu^ sau ^4 ped^.
Și ai grijă de ei, vaccinează-i cu ideologie roșie-ciumată, să nu fie înCOV-rigați de Miriapodul din Wuhan. < PSD e miriapodul politicii dâmbovițene ??>
2. VIITORUL ??? ÎI PLIN !!!
(mesaj trimis de anonim în data de 12.03.2021, 17:49)
În prezent ,, ZERO ".
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.03.2021, 21:38)
voi veniti mereu cu o "dubla contabilitate" in stil "alba-neagra" alimentate din venituri "la negru" sau pe "sub mana" , trafic de orice fel ..ati reusit sa intrati in putrefactie si tot nu va potoliti ..."naravul din fire n-are lecuire"
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.03.2021, 07:43)
vorbele tale sunt mai toxice decat covidul inventat!
politica posdecembrista in general este o inventie prin care o mana de onanisti cu scopuri obscure cauta din minut in minut sa mai vanda ceva di ROMANIA!
ati vandut tot!!!
TRDADTORI de neam veti fi in catrtile de istorie TOATA CLASA POLITICA!
astept pe oricine sa ma contrazica cu argumente!