Marea Britanie va acorda sprijin financiar industriei auto

F.A.
Internaţional / 27 ianuarie 2009

Ministrul britanic al comerţului, Peter Mandelson, a anunţat azi măsuri de susţinere a sectorului auto care implică mai ales garanţii de 2,3 miliarde de lire sterline (2,5 miliarde de euro), dintre care 1,3 miliarde provin de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), relatează AFP.

"Vom acorda garanţii, ca să deblocăm până la 1,3 miliarde lire sterline sub formă de creditare de la BEI", a explicat oficialul britanic, într-o alocuţiune, adăugând că "apoi vom acorda garanţii pentru credite suplimentare de până la 1 miliard de lire sterline, acolo unde este necesar în sectorul auto".

Ministrul, care a vorbit în faţa parlamentului, a insistat asupra faptului că nu este vorba despre "un plan de salvare", nici de "un cec în alb" acordat întreprinderilor auto. Este vorba, mai ales, despre sprijinirea constructorilor de maşini şi ai principalilor furnizori în sensul unei ecologizări a producţiei, a explicat ministrul britanic al comerţului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3408
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7795
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8417
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4015
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.9110

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb