Marian Sârbu: Salariul minim creşte la 600 lei în ianuarie şi ar putea depăşi 870 lei în 2010

F. A.
Politică / 22 decembrie 2008

Salariul minim va fi majorat la 600 de lei din 1 ianuarie 2009 şi ar putea depăşi, în ianuarie 2010, cu peste 20% nivelul stabilit de fostul guvern cu sindicatele, de 730 lei, dacă România trece cu bine de criza economică, a declarat, pentru NewsIn, ministrul validat pentru Ministerul Muncii.

La nivelul indicat de Marian Sârbu, salariul minim pe economie ar putea ajunge la aproximativ 870 lei din ianuarie 2010.

"Salariul minim va creşte la 600 de lei începând cu 1 ianuarie 2009, în pofida faptului că această dată nu este prevăzută în noul proiect de guvernare al PD-L şi PSD, pentru că nu cred că această măsură ar putea avea un impact negativ asupra economiei, ci, din contră, va creşte încasările la bugetul asigurărilor sociale, prin atragerea salariaţilor care lucrează în zona gri a economiei", a declarat azi, pentru NewsIn, reprezentantul PSD.

Această măsură este susţinută atât de reprezentanţii PSD, cât şi de economişti din PDL, care susţin că majorarea salariului minim la 800 de lei şi plafonarea bazei de calcul la contribuţiile sociale la 6.000 de lei ar aduce încă 1,5 miliarde euro la bugetul de stat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb