Marile burse europene închid pe roşu, pe fondul marcărilor de profit

N.I.
Internaţional / 30 decembrie 2009

Marile burse ale continentului au închis şedinţa de miercuri în scădere, pe fondul marcărilor de profit după şase zile de câştiguri, în condiţiile unei lichidităţi scăzute, relatează NewsIn.

Indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a închis şedinţa în scădere cu 0,84%, până la 5.392,05 puncte, iar la Paris, indicele CAC 40 a pierdut 0,62%, până la 3.935,50 puncte. Indicele DAX, al pieţei din Frankfurt, a încheiat ultima şedinţă a acestui an în scădere cu 0,90%, la 5.957,43 puncte, dar a câştigat în acest an 23,9%.

După o scădere pronunţată în prima parte a şedinţei, pieţele şi-au mai redus din pierderi în urma publicării indicatorului PMI al directorilor de achiziţii din Chicago, care a urcat de la 56,1 puncte în noiembrie până la 60 de puncte în decembrie, cel mai înalt nivel din ianuarie 2006.

De asemenea, stocurile americane de ţiţei au scăzut mai puţin decât se estima săptămâna trecută, cu 1,5 milioane barili, la 326 milioane barili, potrivit datelor publicate miercuri de Agenţia pentru Informaţii în Energie din SUA.

În jurul orei 18:30, piaţa din SUA erau şi ele pe roşu: Dow Jones pierdea 0,20%, în timp ce indicele compozit Nasdaq, dominat de titluri din sectorul tehnologic, scădea cu 0,33%, iar indicele mai extins Standard & Poor"s 500 cobora cu 0,32%.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb