Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că majorirările salariale în sistemul public, aprobate astăzi de Guvern, sunt în jurul sumei de 150 de lei pentru fiecare angajat, precizând că impactul bugetar este de două miliarde de lei. El a precizat că acestă majorare vizează un milion de angajaţi, informează News.ro.
Guvernul a aprobat în şedinţa de astăzi, creşterile salarile în sistemul public.
Marius Budăi a fost întrebat la finalul şedinţei de Guvern ce înseamnă aceste majorări.
"În general, majorările vor fi în jurul sumei de 150 de lei la angajaţi şi sunt angajaţi care vor primi şi mai puţin, iar în afară de personalul medical care deja ştim că este la nivelul din 2022 mai sunt salariaţi în cadrul ministerelor care deja au atins pragul din 2022 şi acei salariaţi nu primesc majorarea pentru că deja sunt acolo. Aceste cheltuieli se vor face cu încadrarea în bugetul deja aprobat", a explicat ministrul Muncii.
El a menţionat că impactul bugetar este în jur de două miliarde de lei.
"Impactul bugetar este în jur de două miliarde, undeva la 2,1 miliarde de lei. Nu este un impact bugetar suplimentar pentru că se face cu încadrarea în cheltuielile bugetare deja aprobate, este articol separat în ordonanţa de urgenţă. Ştiţi foarte bine că s-au blocat angajările pentru semestrul doi din anul 2022. La început de an au fost bugetate acele posturi vacante, deci avem economii şi se pot încadra aceste cheltuieli", a transmis Marius Budăi.
El a precizat că de aceste majorări beneficiază un milion de angajaţi în sistemul public.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.08.2022, 15:43)
vrea sa zica “nemajorari” in termeni reali.
s c cret
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2022, 00:21)
cca 1 mld /an la un buget care tocmai a necesitat cresteri de taxe si impozite, ca...nu mai avea bani.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.08.2022, 08:12)
Au crescut numarul bugetarilor,au crescut salariile,sunt cu bugetele cele mai mari pentru bugetari din Europa.Cheltuitori,distrugator i,mincinosi,diferenta dintre salarul minim si salarul cel mai mare este foarte mare etc.