McCann Erickson finalizează parteneriatul cu Tnuva

F. A.
Companii #Media-Advertising / 13 iulie 2010

Agenţia McCann Erickson a finalizat, începând din luna iulie, parteneriatul cu compania de lactate Tnuva pentru serviciile de media şi creaţie, după o colaborare de aproape 4 ani, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Grupul McCann Erickson a câştigat brandul Tnuva încă de la intrarea acestuia pe piaţa românească, în urmă cu patru ani, aducându-l în top 4 cei mai mari producători de lactate proaspete din România. Agenţia McCann Erickson a contribuit la poziţionarea brandului Tnuva pe piaţă, dezvoltând unul dintre cele mai recunoscute sloganuri, "Păstrează gustul dragostei".

"Tnuva este un brand cu o puternică personalitate McCann, am lucrat încă de la intrarea acestuia pe piaţă şi am pus cărămidă cu cărămidă la temelia unui brand care a ajuns extrem de cunoscut. În momentul lansării, acest produs era complet necunoscut pentru consumatorul din România, oamenii nici nu ştiau cum să pronunţe numele Tnuva. În acest moment, produsul se găseşte în frigiderul oricărei familii. Dorim să mulţumim celor de la Tnuva pentru o relaţie extrem de amiabilă şi pentru o colaborare fructuoasă", a afirmat Bogdan Enoiu, General Manager McCann Erickson Group.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0920
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3312
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4410
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8138
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.7096

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb