MDRT nu are contracte de achiziţie publică secrete

C.P.
Companii / 15 aprilie 2010

"Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu are contracte de achiziţii publice cu caracter clasificat, iar la nivelul instituţiei nu au existat, în actualul mandat, discuţii cu privire la o posibilă secretizare a documentelor aferente achiziţiilor publice", precizează ministerul într-un comunicat remis redacţiei.

"Dimpotrivă, toate măsurile întreprinse de ministrul Elena Udrea şi toate declaraţiile sale arată preocuparea pentru creşterea transparenţei şi eficienţei procedurilor de achiziţie publică.

Documentul la care Jurnalul Naţional face referire a fost postat pe site în februarie 2008, aşadar nu a fost elaborat şi nici aprobat de actuala conducere a Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Având în vedere că, în urma analizei, s-a constatat că nu mai este de actualitate, documentul a fost retras de pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb