MECTS lansează proiectul "Întreprindere simulată pentru tehnici de lucru în cadrul companiilor tehnologice"

F. A.
Macroeconomie / 20 ianuarie 2011

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) lansează luni, 24 ianuarie, proiectul "Întreprindere simulată pentru tehnici de lucru în cadrul companiilor tehnologice", un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

La conferinţa de presă vor participa: Codrin Lungu, manager de proiect Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi reprezentanţi ai universităţilor partenere - Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Politehnica din Timişoara şi Universitatea Constantin Brâncuşi din Târgu Jiu.

Obiectivul general al proiectului este creşterea adaptabilităţii şi ocupabilităţii viitorilor absolvenţi de studii universitare de licenţă şi masterat pe piaţa muncii, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere, prin utilizarea unui instrument inovator, adaptat la realităţile economice şi cerinţele pieţei muncii din ţara noastră.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb